Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a convenit cu partenerii de coaliţie ca, până la soluţionarea problemelor din educație, să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare responsabilitatea de premier. „Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele”, a spus Ciucă.
„Ținând cont de faptul că așa până acum am găsit soluții, nu am da înapoi în fața responsabilității, după discuțiile din coaliție am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din educație, să menținem acest dialog ca să găsim soluții pentru problemele îndreptățite ale lor și să facem ca pe baza înțelegerii și rațiunii cu ei să găsim sluții, dar ele nu se pot rezolva printr-o singură decizie. Am alocat sume considerabile, din 2022 până azi au fost alocate educației suplimentar 8 miliarde de lei de la buget. Viitorul țării trebuie să aibă predictibilitate. (…) Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele onest și real. Sperăm că prin dialog să ajungem la o soluție. Am avut discuții până aseară târziu, ne-am revăzut azi dimineață. Am convenit ca până la soluționarea acstor probleme să nu îmi depun mandatul să îmi asum responsabilitatea funcției de premier. Sper ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă să punem în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliției”, a declarat Nicolae Ciucă.
Cetățeanul TV