Poluarea din București face ” victime”. Conducerea Agenției pentru Protecția Mediului, demisă

Poluarea din București face ” victime”. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat că a solicitat demiterea directorului de la Agenția pentru Protecția Mediului.

Ministrul a precizat că rețeaua națională a înregistrat depășiri de până la 8 ori de ale particulelor în suspensie PM10 și „depășiri foarte, foarte mari” de NO2 – dioxid de azot.

Ce a spus ministrul Mediului

„În momentul de față avem condiții de intrare în normalitate”, a ținut el să precizeze.

„Am avut acest episod de poluare ca urmare a unui cumul de factori. Arderile necontrolate din București și județul Ilfov, au fost seizări la 112, am avut discuții cu ISU, în afară de incendiul semnalat la 12 noaptea la Gara de Nord și a sesizărilor primite cu arderile de vegetație și gunoaie din cursul serii, am ajuns să avem condiții de calm atmosferic și cu viteze reduse ale vântului, de sub 7 km/h. Am avut valori ridicate. Creșterile au început la 21:00, cu vârful către 4 dimineață, scăzând către primele ore ale zilei. Acum avem valori de intrare în normalitate ale aerului, cu depășiri încă de PM10”, a declarat Costel Alexe, în conferința de presă.

El a precizat că acest episod de poluare nu s-a datorat doar acestor factori.

„Avem și noi suspiciuni de activități industriale în Ilfov și București, mai ales noaptea, care dau în atmosferă cantități ridicate de poluanți”, a subliniat ministrul.

Ministrul Costel Alexe a cerut schimbarea conducerii Agenției pentru Protecția Mediului

El a adăugat că în județul Ilfov sunt 46 de firme și în București 69 de firme autorizate pentru procese de ardere.

„Până la finalul săptămânii vom controla toate sursele de poluare”, a subliniat Alexe.

„Am solicitat demiterea conducerii Agenției pentru Protecția Mediului”, a mai anunțat Costel Alexe, argumentând că nu i se pare normal să afle despre poluare de pe Facebook.

De asemenea, ministrul a adăugat că presa va primi o listă cu cei mai mari poluatori.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.