Asociația religioasă care l-a botezat pe fostul ministru Cristian David, contracte de 2,5 milioane de euro cu Primăria Sectorului 6

Cristian David a fost achitat definitiv

Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș, condamnat anul acesta la opt ani de închisoare pentru fapte de abuz prin care a a lăsat municipalitatea fără două terenuri de 20.000 mp, a finanțat din 2009 inclusiv crearea de site-uri spirituale, tipărituri de promovare, traininguri și achizița de microbuze destinate Centrului Creștin București.

Poteraș
Cristian Poteraș (dreapta) si Ioan Ceuță, botezătorul lui Cristian David

Finanțarea acordată în timpul mandatului său se ridică la peste șapte milioane de lei. În schimbul banilor primiți, Centrul Creștin București a oferit o masă gratuită la 200-250 de săraci din Sectorul 6 și a sprijinit educațional 100 de copii proveniți din familii fără posibilități.

Valoarea anuală a contractului este de trei ori mai mare față de finanțările acordate altor asociații pentru servicii identice. Centrul Creștin București este condus de pastorului Ioan Ceuță. Asociația sa a devenit mai cunoscută anul acesta după ce fostul ministru de Interne Cristian David a devenit membru și a fost botezat pentru iertarea păcatelor de corupție pentru care fusese arestat preventiv într-un dosar DNA.

1,2 milioane de lei, între 2009 și 2010

Pe 1 aprilie 2009, Cantina Socială „Harul” a Centrului Creștin deschidea porțile asistaților social din Sectorul 6. Mai exact, 150 de persoane puteau lua prânzul pe strada Răsăritului, acolo unde este amplasat domeniul lui Ceuță. Pentru acest serviciu, între 1 aprilie – 31 decembrie 2009, Ceuță și asociația sa a primit 390.000 de lei de la Consiliul Local Sector 6, în urma unui proiect inițiat de primarul Poteraș. Banii au fost destinați, conform motivărilor scrise de pastor inclusive pentru realizarea site-ului www.ccb.org.ro sau pentru tipărirea de pliante.

În anul următor, printr-o Hotărâre de Consiliu Local (HCL), suma crește la 1.646.625 lei, bani acordați prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Majorarea alocării bugetare este motivate și prin servicii de masă și educaționale oferite pentru 100 de copii aflați în situații sociale nefavorabile.

Noul superior spiritual al lui Cristian David recunoaște că a început să-și dezvolte domeniul penticostal din Militari – care acum cuprinde o Universitate Biblică, o grădiniță, sediu administrativ, cantina, biserică, televiziune etc – în urma contractelor cu Poteraș. „Eu dădeam duminica o ciorbă gratuită oamenilor săraci. Poteraș m-a rugat să dau mâncare caldă de luni până vineri. Acum vin și 250 de persoane să mănânce aici. Majoritatea, 98%, sunt ortodocși, restul sunt de alte culte. Este mai mult un gest de suflet acum, pentru că Primăria a rămas în urmă cu un an cu plățile”, atrage atenția pastorul Ceuță. Susținerea financiară i-a adus și prosperitate spiritual. Dacă în anii ’90 avea maximum 25 de adepți, acum are peste 250 de familii în rândul bisericii sale penticostale. Membrii familiilor trebuie să doneze bisericii până la 10% din venituri conform regulamentului Adunărilor lui Dumnezeu, din care face parte și mișcarea pastorului Ioan Ceuță.

Mănescu a majorat și el contractele

Manescu Între 2011 și 2013, alocările bugetare au variat între 1,7 milioane de lei (2011 și 2012) și 1,79 de lei (în 2013). Pentru 2011, Curtea de Conturi a descoperit că Primăria condusă atunci de Cristian Poteraș a făcut și plăți peste valoarea contractelor încheiate cu Centrul Creștin București. “Plata nelegală de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a sumei totale de 135.000 de lei, din care 49.000 de mii de lei către Asociaţia Centrul Creştin Bucureşti, reprezentând prestaţii cu hrana în cadrul proiectului Cantina Socială Harul. După ce Poteraș și-a pierdut postul, înlocuitorul acestuia a continuat și chiar a majorat finanțările acordate Centrul Creștin București până la 2,04 milioane de lei (2013 și 2014). 900.000 de lei pentru cantină săracilor și 1.14 milioane pentru sprijinirea a 100 de copii din familii modeste prin servicii de grădiniță.

Reprezentanții municipalității nu au dorit să explice acest parteneriat, modul cum a fost selectată asociația și sumele de bani acordate pastorului Ceuță. Ca o comparatie, Primăria Sectorului 6 mai are un parteneriat asemănător cu Fundația EquiLibre prin care se oferă service sociale unui număr de 500 de bucureșteni, valoarea contractului fiind, spre exemplu, în 2011, de 538.000 de lei. Altfel spus, de trei ori mai puțin față de alocările către Centrul Creștin București, în condițiile în care și numărul persoanelor sprijinite este mai mare.

Total, 2,55 milioane de euro

Poteraș
Din 2009 și până acum, Centrul Creștin București a primit 11,3 milioane de lei

Unul dintre consilierii locali consideră că ar trebui să se facă o analiză serioasă a unor astfel de contracte. “În primul rând trebuie văzut de ce serviciile acestea nu ar trebui realizate de Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului”, spune acesta. După care continuă: “Apoi trebuie avut în vedere că municipalitatea a plătit dotările și inclusiv trainingurile și personalul Centrului Creștin București. Toate acestea sunt proprietatea unei asociații, nu a Primăriei Sector 6. Nu s-a investit în viitor. Probabil că astfel de contracte vor continua până în 2018 conform unei strategii. La final, nu va rămâne nimic în ograda municipalității, cantina nu este a statului, grădinița la fel, așa că vor trebui cheltuiți alți bani”.

Adunând, din 2009 și până acum, Centrul Creștin București a primit 11,3 milioane de lei sau, transformat în euro, 2,6 milioane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.