sâmbătă, octombrie 12, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăEconomicPSD anunță introducerea salariului minim european până la finalul anului

PSD anunță introducerea salariului minim european până la finalul anului

-

Partidul Social Democrat a anunțat oficial că și-a stabilit obiectiv prioritar: să introducă până la finalul acestui an salariul minim european. Acest lucru înseamnă bani mai mulți pentru angajați români, care se va traduce într-o creștere a puterii de cumpărare și a nivelului de trai.

Un pas important către alinierea veniturilor românilor cu cele ale cetățenilor din alte state ale Uniunii Europene a fost făcut deja prin anunțul premierului Marcel Ciolacu privind creșterea salariului minim la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie.

Ținta următoare, asumată prin programul de guvernare, este ca până la 1 ianuarie 2025 niciun salariat cu normă întreagă să nu câștige mai puțin de 500 de euro net lunar.

PSD susține salariul minim european pentru condiții de trai și de muncă decente

Partidul Social Democrat își propune să implementeze salariul minim european în România, până la sfârșitul anului 2024. Această măsură vizează instituirea unui cadru pentru:

•             un nivel corespunzător al salariilor minime legale cu scopul de a asigura condiții de trai și de muncă decente;

•             promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor;

•             îmbunătățirea accesului efectiv al lucrătorilor la drepturile de protecție a salariului minim în cazurile prevăzute de dreptul național și/sau de convenții colective.

Pentru garantarea creșterii nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România, PSD susține că are deja o echipă de experți care lucrează la definirea unui mecanism automat care să asigure creșterea salariului minim în România în fiecare an, intr-o manieră predictibilă.

Până la finalul anului, grupul de lucru din cadrul PSD,  în colaborare cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, va elabora o propunere legislativă.

PSD s-a afirmat după ce a revenit la guvermare în alianța cu PNL drept formațunea politică axată în special pe măsurile care să apere nivelul de trai al românilor în fața asaltului inflației generat de criza energetică șide războiul din Ucraina.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Jale în grădiniţe: ANPC a găsit o serie de nereguli

0
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 450 de grădiniţe din toată ţara şi au găsit nereguli în mai mult de jumătate dintre ele. Printre problemele găsite de echipele de control au fost prezenţa gândacilor în...