marți, decembrie 10, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăEconomicCele mai mari 500 de întreprinderi familiale au mai mulți angajați decât...

Cele mai mari 500 de întreprinderi familiale au mai mulți angajați decât locuitorii României

-

Cele mai mari 500 de întreprinderi familiale din lume generează împreună venituri de 8,02 trilioane de dolari şi angajează 24,5 milioane de persoane, în 47 de jurisdicţii din întreaga lume, un nivel suficient de ridicat pentru putea fi considerate a treia cea mai mare economie mondială ca venituri, după SUA şi China, potrivit unui studiu EY publicat miercuri.

Studiul este realizat o dată la doi ani de EY şi Universitatea din St. Gallen şi este un clasament al celor mai mari 500 de afaceri de familie din lume, în funcţie de venituri.

„Longevitatea şi stabilitatea continuă să fie un aspect fundamental pentru companiile listate în indexul din 2023. Un procent de 76% dintre acestea au o existenţă de peste 50 de ani, iar aproape o treime (31%) au o vechime de peste un secol. În consiliile lor de administraţie, aproape un sfert dintre poziţii (23%) sunt deţinute de membri ai familiei şi aproape jumătate dintre companiile analizate (45%) au ca directori generali membri ai familiei”, susţin autorii studiului.

Agile, inovatoare şi orientate spre un scop precis

Conform sursei citate, cele mai multe companii din index au sediul în Europa (46%), iar SUA este principala jurisdicţie individuală (24%). Jumătate dintre companiile incluse în indexul 2023 operează în Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa (EMEIA), în timp ce 34% dintre acestea operează în America, iar 16% în zona Asia-Pacific.

„Întreprinderile familiale de succes sunt recunoscute pentru faptul că sunt agile, inovatoare şi orientate spre un scop precis, cu toate acestea există încă multe de recuperat în privinţa parităţii de gen. La nivel global, doar aproximativ 6% dintre companiile indexate au ca director general o femeie, iar femeile deţin doar 23% din totalul locurilor din consiliile de administraţie”, precizează cercetarea.

Totodată, America de Nord şi Europa se remarcă în index cu cele mai multe femei director general, dar şi aici doar în proporţie de aproximativ 7%. În ceea ce priveşte distribuţia locurilor în consiliile de administraţie între membrii familiei, Europa este pe primul loc, femeile ocupând 25% din poziţii în consiliile de administraţie deţinute de familii, peste media globală de 20%.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ce cere UDMR la negocierile pentru noul Guvern

0
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Digi24, înaintea primei întâlniri oficiale cu PSD, PNL, USR și minorități, la ora 19.00, la Palatul Victoria, pentru formarea unei noi coaliții de guvernare, că protocolul viitoarei majorități ar trebui să...