Specialist în sănătate din Italia: Românii ar trebui să stea în carantină

FOTO: vperemencom/Pixabay.com
FOTO: vperemencom/Pixabay.com

Un consilier pe probleme de sănătate din cadrul regiunii Lazio, Alessio D’Amato, a declarat, pentru Il Messaggero, că românii și bulgarii care ajung în Italia ar trebui să stea în carantină.

Apelul a fost făcut către guvernul italian. Acesta a cerut măsuri de prevenire pentru cetățenii care vin din țări unde valul de COVID-19 este îngrijorător.

„Carantină pentru cei care sosesc din acele țări est-europene unde numărul de cazuri noi este foarte mare, iar procentul de persoane vaccinate e unul scăzut.

Italia are relații intense cu România și Bulgaria, lucrători din națiunile respective sunt angajați în Italia în acordarea de asistență pentru persoanele în vârstă.

Nu ar fi o măsură de discriminare – a mai subliniat el – ci doar o măsură de precauție care trebuie implementată în spirit de colaborare”, a declarat Alessio D’Amato.

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 5.293 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

În intervalul 06.11.2021 (10:00) – 07.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 273 de decese (143 bărbați și 130 femei), din care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 273 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 25 la categoria de vârstă 50-59 ani, 71 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 67 la categoria de vârstă peste 80 ani.

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 21 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Vaslui și Vâlcea, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 263 de decese.

Din totalul de 273 de pacienți decedați, 248 erau nevaccinați și 25 vaccinați. Cei 25 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 23 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.485. Dintre acestea, 1.868 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 314 sunt minori, 283 fiind internați în secții și 31 la ATI.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.