Lista ipocriților! Au câștigat milioane din funcții publice, dar nu își plătesc datoriile la stat

datoriile
Ipocriți! Au câștigat milioane din funcții publice, dar datoriile lor la stat îi sfidează pe toți contribuabilii cinstiți

O parte dintre VIP-urile care au datorii la bugetele de stat sunt printre politicienii care se bat mai mereu ca să ocupe funcții publice. Acestea sunt plătite tocmai din impozitele pe care ei refuză să le plătească, conform listelor publicate de Agenția Națională a Administrare Fiscală.

Primari, europarlamentari, miniștri și chiar rude de gradul I ale foștilor premieri și președinți au ezitat să-și plătească taxele și impizitele la bugetul public, asta în timp ce au ocupat funcții plătite din contribuțiile celor care și le plătesc la timp.

Cetățeanul.net a alcătuit o listă a celor mai ipocriți datornici la bugetul de stat, conform listelor publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) care cuprinde peste 187.000 de români cu restanțe la bugetele publice. Mai trebuie precizat că pe lângă salariile datornicilor cu funcții publice și avantajele pozițiilor ocupate – deplasări, diurne, hrană, tranzpost, pază – sunt asigurate tot de la bugetul de stat.

Robert Negoiță, primar Sector 3, datorii de 232 milioane de lei

datoriile
Robert Negoiță

Restanțele provin din activitățile sale imobiliare. El a construit și vândut apartamente pe nume propriu și nu prin intermediul unor firme. Liderul PMP, Cristian Petrescu, spunea despre Negoiță că i-ar trebui trei vieți ca să-și ispășească pedeapsa dacă s-ar înființa închisoarea datornicilor!
Din 2008 încasează bani de la stat. Între 2008-2012 a fost deputat de Teleorman, iar din 2012 și până în prezent este primarul Sectorul 3.
A luat, din bani publici, conform unor calcule estimative, aproape 500.000 de lei.

Adriean Videanu, datorii de 12.091 de lei

datoriile
Videanu Adriean, fost primar general al Capitallei și vicepremier

Din 1990 a fost deputat de Teleorman, între 2004-2005 – vicepriministru, iar între 2008-2010 a ocupat scaunul de ministru al Economiei. Între 2005 și 2008 a fost primarul general al Capitalei.
A luat, de la stat, aproximativ un milion de lei.

Elena Udrea, fost ministru, 39.232 de lei

datoriile
Elena Udrea

Din 2004, când a fost aleasă ca și consilier general al Municipiului București a început să primească bani publici. Din februarie 2005 a ajuns la Cotroceni, pe postul de consilier de stat. Din decembrie 2008 a urcat pe scaunul de la Ministerul Transporturilor, iar peste un an s-a mutat la Ministerul Dezvoltării. A intrat în Parlament în 2008 și este la al doilea mandat de deputat.
A câștigat, din bani publici, peste 600.000 de lei

Datoriile de 350.000 de lei ale lui Victor Ciorbea, actualul Avocat al Poporului

datoriile
Victor Ciorbea

Ciorbea a fost plătit încă din 1979 din bani publici, când a devenit judecător, procuror și profesor, în perioada de până în 1992.
După o repriză sindicală se întoarce la banul public, când, în 1996, este ales primar al Capitalei. Renunță la funcția de primar general pentru una mai mare, cea de premier, dar este înlocuit peste doi ani.
În 2012 este ales senator pe listele PNL, iar din aprilie 2014 ajunge pe scaunul de Avocat al Poporului.
Imposibil de apreciat cât a câștigat până în 2000, când nu erau declarații de avere. Peste 200.000 de lei a încasat din 2012.

Elena Băsescu, fost europarlamentar, restanțe de 19.681 de lei

datoriile
Elena Băsescu

Fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu a ocupat și ea funcții publice din 2007, când a candidat la funcția bine plătită de europarlamentar. Aici trebuie precizat că și europarlamentarii sunt remunerați din contribuțiile fiecărui stat la bugetul comun, deci tot din fonduri publice.
Și Elena Băsescu a trăit bine la Bruxelles, unde a încasat aproape 500.000 de euro numai din diurne și salarii.

Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, 87.559 de lei

datoriile
Marian Vanghelie

Fostul primar de la Sectorul 5 ocupă scaunul de edil din anul 2000. Pe 6 aprilie 2015 Vanghelie a fost suspendat din funcția de primar, din cauza arestului preventiv pe motive de corupție.

Vanghelie a fost primar timp de 4 mandate, membru recunoscut și vice-președinte al Partidului Social democrat. Marian Vanghelie a fost președintele Organizației PSD a Municipiului București.Î

În cei aproape 15 ani de mandat a câștigat aproximativ 700.000 de lei de la stat.

Datoriile la stat ale lui George Becali, fost deputat și europarlamentar – 3.989.000 de lei

Becali
George Becali are memorie scurtă și când vine vorba de datoriile la stat

Milionarul a intrat într-o funcție publică în 2007 când a fost ales europarlamentar.

Pentru că se plictisea la Bruxelles, George Becali a optat să intre, sprijinit de PNL, în Camera Deputaților la alegerile din 2012. Și a reușit! Și-a pierdut funcția după ce a fost arestat, în martie 2013.
A câștigat aproape 500.000 de euro din bani publici, majoritatea sumei venind din salariul de europarlamentar.

La fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, datoriile sunt de 73.702 de lei

datoriile
Eugen Teodorovici

Fostul ministru al Finanțelor a lucrat la stat din 1991, când a fost angajat în Ministerul Transporturilor. După opt ani, trece în aparatul de funcționari al Guvernului României. Între 2000-2004 ajunge la Ministerul Integrării Europene, iar între 2004-2007 este director în cadrul Ministerului de Finanțe.
În 2008 este ales senator și numit ministrul al Fondurilor Europene. Din martie 2015 și până în noiembrie, același an, a ocupat portofoliul de ministru al Finanțelor.
A câștigat aproximativ 600.000 de lei din bani publici.

Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașiului, datorii de 116.264 de lei

Datoriile
Gheorghe Nichita

Fostul edil al Iașiului, care și-a pierdut scaunul din cauza problemelor cu legea, a început să se bucure de banii publici în 1996, când a fost ales consilier local în Iași.

Din 2003 este numit primar interimar al Iașiului și apoi, peste un an, ales primar al municipiului. Post pe care nu l-a părăsit până anul trecut.
A câștigat din bani publici peste 700.000 de lei.

Silviu Prigoană, om de afaceri și fost deputat, datorii de 3.967.774 de lei

datoriile
Silviu Prigoană

Controversatul milionar care adună, prin intermediul firmei Rosal, o parte din gunoiul din Capitală, nu s-a putut abține de la “mierea” funcțiilor publice.

El a fost deputat PDL de București între 2008 și 2012 și a câștigat peste 200.000 de lei din această funcție. Prea ocupat, probabil, cu mediatizarea scandalurilor cu Adriana Bahmuțeanu, Silviu Prigoană a uitat să plătească datoriile la stat

Datoriile Dacianei Sârbu Ponta, europarlamentar, 48.923 de lei

datoriile
Daciana Sârbu Ponta

Începe să fie plătită din bani publici în 2001, când este consilier la Corpul de Control al Primului-ministru. Peste doi ani face salatul de secretar de stat la Ministerul Educației, apoi, în 2014, ajunge președinte al Autorității Naționale pentru Tineret. Din decembrie 2008 se mută în Parlament, pe un scaun de deputat. În 2007 ajunge europarlamentar, post  pe care îl acupă și acum, fiind la al doilea mandat.
A câștigat din bani publici peste un milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

*