Justiția și DGASPC Constanța calcă în picioare „interesele superioare ale copilului” M. M. Inspecția Judiciară e de acord. Spitalul Obregia: „Gânduri suicidare, vătămare fizică”

Procurorii, judecătorii și funcționarii autorităților pentru protecția copilului au fost orbi la semnele de automutilare ale copilului M. M.

În dosarul nr. 15266/212/2022 având ca obiect „ordin de protecție”, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța, au fost eliminate pasaje întregi dintr-o audiere a unui minor, parte în dosar, care a durat peste o oră în camera de consiliu. Inspecția Judiciară a fost sesizată despre „ingineria” instanței prin scrisoarea cu valoare declarată nr. VAO9975142132, ajunsă la destinatar pe 27 iulie 2022. Însă, procurorii de la IJ nu au fost impresionați de drama copilului supus ani de zile unor abuzuri psihice, fizice și sexuale care l-au dus în pragul sinuciderii.

Citește și România eşuată: Un bărbat care întreţinea de 2 ani relaţii sexuale cu o fetiţă de 12 ani, cercetat în libertate

Minorul a fost audiat deoarece susține că de la vârsta de 10 ani a fost victima a numeroase agresiuni sexuale, violuri, abuzuri fizice și psihice comise de către mama lui, cu care locuia după divorțul părinților, și cunoștințe ale acesteia.

Iată ce scrie tatăl în sesizarea către Inspecția Judiciară:

 „Subsemnatul N. M. am calitate de reprezentant legal al fiicei mele M. M. care are calitate de parte în dosarul 15266/212/2022.

În cadrul acestui dosar a fost audiată fiica mea M. M. după ce aceasta începând cu vârstă de 10 ani a fost victima a numeroase agresiuni sexuale, violuri, abuzuri fizice, psihice (…).

Fiica mea a dat deja declarații în față procurorului și a judecătorului Melinte Mihnea Cristian în dosarul civil 15266/212/2022 la Judecătoria Constanța, și a declarat, citez:

„Viața alături de mama este un IAD” și că începând cu vârstă de 10 ani fost agresată fizic și verbal de către mama ei și a fost violată în mod repetat de persoane de sex feminin și masculin în locuința unde locuia cu mama ei și unde ani la rând DGASPC și Autoritatea Tutelară au întocmit anchete FAVORABILE în care arătau că fiica mea se dezvoltă armonios și că este monitorizată de DGASPC și Autoritatea Tutelară.

Minora M. M. s-a automutilat pe picioare, dar funcționarii DGASPC Constanța și judecătorii nu au avut ochi să vadă nici asta

Fiica mea a mai declarat că mama ei chiar a surprins momentul în care ea era violată de altă persoană la vârstă de 10 ani și nu a făcut nimic!

Mama ei a amenințat-o în mod repetat că o v-a trimite la mine, tatăl, unde va păți și mai rău! Mama ei i-a dat cu telefonul în cap, peste gură, i-a dat palme, a dat-o cu capul de pereți, a strâns-o cu ușa și i-a spart și telefonul atunci când fiica mea a dorit să ceară ajutor!

Subsemnatul și avocatul subsemnatului dl. Emil Tatu nu am participat la audiere, dar după audiere ni s-a permis accesul în sală și, în ședința publică, grefierul, în prezența judecătorului și a procurorului, ne-a citit declarația fiicei mele care a fost scrisă olograf de grefier în caietul de ședința al grefierului.

Cu toate că lucrurile așa cum le-am descris mai sus au fost declarate de fiica mea și scrise în caietul grefierului pe care l-am și lecturat în sală,  în procesul verbal încheiat, după ședința de judecată din dată de 22.06.2022, toate aspectele legate de violurile repetate și abuzurile fizice în mod nelegal nu au mai fost consemnate în procesul verbal.

În aceeași zi, după audiere, am  formulat o cerere către Judecătoria Constanța, care a fost trimisă prin email și prin poștă, prin scrisoare cu valoare declarată, și am atașat și un suport optic scrisoare în care solicitam:

„1 – Studiul și fotocopierea dosarului civil nr. 15266/212/2022.

2 – Studiul și fotocopierea caietului de ședință în care grefierul a consemnat declarația fiicei mele M. M.

3 – Eliberarea pe suport optic tip CD/DVD a înregistrării audio a ședinței din data de 22.06.2022 și a înregistrării audio din 22.06.2022 a audierii fiicei mele de către instanță și de către reprezentantul ministerului public.

Atașez prezentei suport optic tip DVD pentru înregistrările audio”.

 În data de 30.06.2022 m-am prezentat la Judecătoria Constanța la serviciul arhivă unde mi s-a comunicat că judecătorul nu a încuviințat fotocopierea dosarului, fotocopierea caietului grefierului și nici nu a încuviintat copierea înregistrării ședinței de judecată pe motiv că nu aș fi depus un CD/DVD.

Cu toate că am arătat serviciului arhivă că dețin nota de inventar de la scrisoarea cu valoare în care este menționată cererea și suportul optic DVD, persoana de la arhivă mi-a comunicat: „nu ne interesează, noi nu am primit”.

Cu toate că în dată de 30.06.2022 am depus un alt DVD la arhivă, nici astăzi nu am primit niciun răspuns la cererea mea.

4 – Consider că trunchierea, cenzurarea, eliminarea de pasaje întregi dintr-o audiere care a durat peste o oră în camera de consiliu este un fapt foarte grav cu atât mai mult cu cât procesul verbal cu așa zisa declarație a fiicei mele are doar câteva rânduri…

Astfel pe baza acestei grave încălcări a legii și a procedurilor de către grefierul de ședința Cioroiu Margareta și judecătorul Melinte Mihnea Cristian, fiica mea și subsemnatul am fost privați de dreptul de a beneficia de un proces corect, dreptul de a studia dosarul în condițiile legii, dreptul de a primi o copie a înregistrării ședinței publice.

De asemenea, nu ni s-a încuviințat martorul adus de la București, în persoana doamnei Mihaela Marinescu, care avea cunoștință de aceste abuzuri.

Astfel, în apel în același dosar, ca urmare a falsificării grosolane a procesului verbal de audiere, instanța de apel a respins apelul (…)

De asemenea, tot în apel am constatat că DVD-urile urile depuse cu înregistrările audio ce conțineau discuțiile cu minora M. în care fiica mea relata explicit tot ce a pățit începând cu vârstă de 10 ani nu au fost nici măcar deschise de instanță și audiate, fiind închise și capsate în aceleași plicuri cum au fost depuse și la dosar nu există nici un proces verbal de analiză a suporturilor optice tip DVD depuse.

Pentru aceste motive va solicit controlul judiciar al dosarului nr. 15266/212/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Constanța.

Depun în dovedire:

1 – Cerere ordin protecție

2 – Fotografii cu tăieturile de pe picioarele fiicei mele

3 – Cerere studiu, fotocopiere dosar și înregistrare ședința publică care în mod nelegal au fost respinse.

4 – Proces verbal audiere minoră M. M. din 22.06.2022 întocmit în fals de către judecător și grefier.

5 – Cerere apel”.

Cum apără DGASPC Constanța „interesul superior al copilului”

 Minora M. M. a fost internată între 4 și 16 iunie 2022 la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București unde i s-a pus diagnosticul „Tulburare invandantă a dezvoltării-suspiciune. Structurare dizarmonică de personalitate. Alte tulburări emoționale ale copilăriei. Situație parentală atipică”.

Din Biletul de Ieșire de la Spitalul Obregia, fostul Spital nr. 9

Dar, surprize-surprize, cum spunea pe vremuri Andreea Marin! Printr-un raport din 7 iunie 2022, cu numărul 38.455, deci la trei zile de când minorul era internat în spital, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, care a precizat în instanță că are cazul minorei în atenție din 2012, îl informează în scris pe tatăl minorului, aflat internat cu el în spital, că „o echipă de specialiști din cadrul serviciului Intervenție în Situații de Abuz, neglijare și Violență în Familie s-a deplasat la adresa unde locuiește minora M.M. împreună cu mama sa (…) cu scopul de a întocmi ancheta socială și de a efectua verificările necesare în teren.

Astfel, la adresa mai sus menționată se afla, la momentul vizitei, minora împreună cu mama ei și bunicii materni. M. se afla în dormitorul ei, în pat, învelită, doar ce se trezise. Aceasta prezenta un aspect general îngrijit, curat și purta haine specifice vârstei și anotimpului (…)

În raport cu cele anterior menționate și având în vedere situația actuală a minorei M.M., vă asigurăm în continuare de sprijinul instituției noastre și de faptul că orice demers are în vedere respectarea interesului superior al copilului”. Raportul este semnat de Carmen Răducu, Director General, Simona Mihaela Simionescu, Șef Serviciul Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie, Dinu Roxana, Inspector Superior, și Alina Ilie, Asistent Social.

Plicul, în care a fost trimis raportul prin care cei de mai sus dau asigurări că menirea lor este să se îngrijească de „respectarea interesului superior al copilului”, poartă data de 15.06.2022, adică la 11 zile de când copilul se afla în spital, iar dumnealor habar n-aveau!

Praf și Justiția constănțeană…

După externarea minorului din spitalul de psihiatrie, Judecătoria Constanța nu se lasă mai prejos ca DGASPC în „respectarea interesului superior al copilului” și, pe 22 iunie, respinge ca neîntemeiată „emiterea unui ordin de protecție” pentru minora M.M.:

„Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta ***, asistată de ocrotitor legal ***CNP ***, cu domiciliul în ***cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat ***, în contradictoriu cu pârâta ***, domiciliată în ***, cu domicilul procesual ales în ***, având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.06.2022.

Document: Hotarâre  7719/2022  22.06.2022”.

Iar pe 1 iulie, Tribunalul Constanța, după ce pe 30 iunie amânase judecata „pentru a fi prezentată minora personal”, respinge apelul: „Respinge apelul declarat de apelanta M.M în contradictoriu cu intimata M. C. V. împotriva sentinţei civile nr. 7719/22.06.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 15266/212/2022, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 01.07.2022.

Document: Hotarâre cameră consiliu  37/2022  01.07.2022”.

Mărturia avocatului

Iată ce ne-a declarat avocatul Emil Tatu, despre ce s-a întâmplat în sălile de judecată:

„Minorul a fost audiat, în camera de consiliu, de procuror și judecător timp de 45 de minute și, din câte știm noi, nu a fost înregistrat audio sau video, după care, la revenirea în sala de judecată, instanța a dispus citirea de către doamna grefier a ceea ce s-a notat în caietul grefierului, reprezentând relatarea copilului.

Am auzit cu toții, cei care eram în sala de judecată, niște pasaje. Am fost șocați la momentul respectiv. Am pus concluzii în cauză bazat inclusiv pe ce am auzit din relatarea orală a grefierului, citind din caietul grefierului.

Soluția instanței a fost respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție. Am formulat apel. În apel, la primul termen, am sesizat că s-a realizat inclusiv un proces verbal de redare a ceea ce s-a consemnat în caietul grefierului.

Ceea ce s-a consemnat în caietul grefierului, din punctul meu de vedere, nu corespundea cu ceea ce s-a citit efectiv în sala de judecată. Am adus asta la cunoștința instanței, care a considerat că nu e necesar să trimită o adresă către Judecătoria Constanța ca să vină o copie după caietul grefierului sau înregistrarea ședinței de judecată, pentru că instanța superioară, tribunalul, a considerat că poate să audieze direct copilul. Ceea ce s-a și întâmplat.

Doar doamnele judecător și copilul au rămas în sala de judecată. Ceea ce a urmat a fost, din punctul meu de vedere, și mai șocant, pentru că la solicitarea domnului Moldoveanu s-a emis un CD care conține înregistrarea de judecată. Și, din ce îmi aduc aminte, în înregistrarea ședinței de judecată nu sunt aceleași lucruri pe care le-am auzit efectiv în sala de judecată.

Țin minte că am auzit foarte clar pasaje cu privire la abuzuri sexuale la care a fost supusă minora, de care mama a avut cunoștință, și alte forme de abuz la care a fost supusă. Bucățile astea nu le-am mai auzit și nu cred că e vorba de denaturare a percepției realității pe care, eventual, s-o am. De obicei sunt foarte atent în sala de judecată și concluziile mele se bazează inclusiv pe ce se întâmplă în sala de judecată.

Cale de atac față de acest ordin de protecție nu mai există. Tribunalul a menținut soluția de la fond pentru că s-a considerat că, raportat la ceea ce-și dorește copilul, nu e oportun să se emită un ordin de protecție în condițiile în care copilul se afla deja în siguranță, lângă tată. Mama nu mai era aproape ca să influențeze negativ copilul.

Realitatea a  arătat că a fost, până la urmă, ok și în situația asta, deși putea fi altfel, în măsura în care mama înțelegea să-și exercite, prin executare silită, dreptul de a avea copilul la domiciliu. S-ar fi putut ca minora să ajungă din nou în situație de pericol pentru propria ei dezvoltare fizică și emoțională, mai ales emoțională, având în vedere că a avut un episod de tentativă de suicid”.

Soluția Inspecției Judiciare

Inspecția Judiciară a răspuns la sesizarea din 27 iulie prin Rezoluția nr. 1651 din 8 septembrie 2022 în care pune sec concluzia: „clasează sesizarea formulată de M.M.”. Motivul: „În urma verificărilor efectuate, se constată că nu au fost identificate indicii care să conducă la concluzia că judecătorii vizați de sesizare ar fi săvârșit fapte de natură disciplinară care să poată fi caracterizate drept greșeli nescuzabile, evidente și neîndoielnice sau că ar fi urmărit prin măsurile dispuse să creeze prejudicii unei părți”.

Vivat justiţia!

În loc de concluzie

„Salut! Numele meu este Alexandra Sorina Tomescu şi sunt procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. De aproximativ un an am început să mă specializez, aproape ca un autodidact, în ceea ce însemnă abuzul sexual comis asupra minorilor.

Deşi pare un alt domeniu de care ne ocupăm în cursul urmăririi penale, în realitate, investigarea unor astfel de infracţiuni presupune mult mai mult decat o simplă cunoaştere a legilor. Poate părea că sunt cuvinte mari, dar de fapt să fii anchetator în astfel de cauze necesită o adevărată vocaţie, dăruire şi nu în ultimul rând rezistenţă la stres, asta ca să nu te încarci iremediabil cu toate dramele copiilor pe care îi întâlneşti” – sursa „O ţară în cautare de criminali în serie dar bogată în violatori în serie”, articol publicat pe juridice.ro în 14 august 2022.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.