Explozie la Crevedia. O persoană a murit, alte 54 sunt la spital. 10 sunt în stare gravă

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, reprezentată de Ionuț Daniel Doldurea, fiul primarului din Caracal,  a informat ISU încă din 2020 că stația a fost închisă.

În momentul exploziei de la Crevedia se muta gaz lichefiat dintr-o cisternă în alta, potrivit unor surse. De asemenea, firma care opera acea locație nu mai avea autorizație de securitate la incendiu din iulie 2020 și era închisă din octombrie același an.

Marcel Ciolacu a declarat duminică că „azi-noapte s-a acționat exemplar” la exploziile de le Crevedia. Premierul a mai adăugat că „ar trebuie făcută o paralelă cu cazul de la Mihăilești”, și nu cu „Colectiv”.

„Important este că azi noapte s-a acționat din punctul nostru de vedere exemplar și în spitale și mulțumim medicilor și asistentelor și celor de pe salvări. Trebuie să mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițiștilor. Văd că se face o paralelă cu Colectiv. Părerea mea este că ar trebuie făcută o paralelă cu cazul de la Mihăilești, unde s-a terminat foarte tragic”, a declarat premierul României.

Acesta a mai transmis că sunt pregătite încă șapte transferuri ale victimelor în străinătate: „Sunt trei în stare foarte gravă în continuare, la Floreasca și Bagdazar, de la prima explozie”.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.