Elevul, ca pacient în România Educată

Roland Cătălin Pena

Am auzit o doamnă de la Asociația „Părinții vor schimbare” că elevul care bate la poarta unui liceu trebuie tratat ca pacientul care intră pe ușa unui spital și internat, indiferent de simptomele lui intelectuale.

Doamna nu ne-a lămurit ce se întâmplă dacă elevul nu răspunde la „tratamentele” din acel liceu, nemaivorbind că ar putea manifesta efecte secundare violente.

Citește și Schimbări în Educaţie: Se introduce Bacalaureatul Tehnologic! Ce se întâmplă cu Evaluarea Naţională

Pentru mine, părinții din asociația doamnei se pot schimba și de câteva ori pe zi, dacă li se pare că nu și-au asortat bluzița cu rochița, sau îi bat pantofii… Dar, atât.

Apoi, realizatorul tv i-a dat cuvântul unui „expert în educație”, parcă domnul Stas se numește, care, după ce a zis că n-are nimic de reclamat că în pachetul de legi prezentat luni de ministrul Ligia Deca i s-a „plagiat” o expresie proprie și originală, a fost categoric:

„Legile sunt mediocre”!

Când tocmai mă făcuse să ciulesc mai bine urechile, domnul Stas aduce și un prim argument: Una dintre metehnele principale pentru care le apreciază „mediocre” este că s-a păstrat „Religia” în tot „trunchiul educațional”. Dacă măcar ar fi fost înlocuită, cum a propus dumnealui, cu „Educația Spirituală”, altfel ar arăta „România Educată”.

Domnul Stas nici măcar spiritual nu mi s-a părut, conform standardelor mele, așa că am schimbat, fără nicio legătură cu asociația doamnei, canalul…

Dacă am înțeles, pe repede înainte, ce-i doare pe cei doi de mai sus, nu mă duce capul, să-mi dai cu bâta în el, de ce e nevoie de „pachetul”, evident „mediocru, al doamnei Deca… În afară de a-i satisface orgoliul domnului președinte Klaus Iohannis, profesor de fizică, la bază.

Însă, dincolo de neputința mea de a înțelege „schimbarea doar de dragul schimbării”, sau mai corect plăcerea de a cădea din lac în puț, trebuie să recunosc că n-am mai râs vreodată așa de sănătos când am citit un proiect de lege, ca luni, când am auzit-o pe doamna ministru lăudându-se că a introdus „bacalaureatul tehnologic”.

Și nu că așa i s-a năzărit dânsei, sau domnului președinte, la ceas de seară, ci pentru că „liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme”.

Ok, am înțeles că „profii” de acolo visează de ani ca măcar un absolvent pe an să le ia „bacul”…

Dacă proiectul devine lege, o să-și vadă visul cu ochii, dar „pacientului” la ce îi va folosi? Dar societății care a suportat cheltuielile cu „internarea” lui?

„Pachetul” e plin și de alte năzdrăvănii, tot pe banii noștri, gen:

Elevii vor putea beneficia de programul naţional „O carte pentru fiecare” în vederea creşterii interesului pentru lectură, finanţat din bugetul naţional şi din fonduri externe, prevede proiectul de lege a învăţământului preuniversitar prezentat luni de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Sau: În baza Cardului Naţional de Elev, operatorii economici pot oferi, atunci când nu sunt obligaţi de lege, facilităţi elevilor. Cardul Naţional de Elev se distribuie gratuit elevilor, prin unităţile de învăţământ, la începutul fiecărui ciclu de învăţământ, se mai arată în proiect.

Doamne, ce ți-ai mai mărit grădina cu proști, pe banii noștri! Totuși, ne-ai putea recompensa internându-i pe toți… la „nebuni”, ca simpli pacienți.

Multumim, anticipat, Ție, Doamne! Și, nu Te uita în gura lui Stas, că ăștia pier pe limba lor

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.