Dovada că președintele ANRE Dumitru Chiriță este marele vinovat pentru facturile uriașe la energie electrică. Cum a făcut jocul băieților deștepți în dauna românilor

Președintele ANRE Dumitru Chiriță ne costă 12. 000 de euro pe lună
Președintele ANRE Dumitru Chiriță ne costă 12. 000 de euro pe lună

Facturile uriașe pentru consumul de curent nu ar fi căzut pe capul românilor dacă statul român ar fi ținut cu ei și nu ar fi lucrat să-i îmbogățească, fără nicio măsură, pe băieții deștepți care operează în piața energiei electrice.

Facturile ne vin umflate pentru că distribuitorii le calculează pe baza estimării consumului pe mai multe luni și nu pe citirea la zi a contoarelor.

Citește și Oficial ANRE: Vor fi facturi emise pe cinci luni la energia electrică

Această stare de fapt, care a băgat și Guvernul României în ceață, nefiind în stare să dea o Ordonanță limpede privind subvenția și plafoanele la care se acordă aceasta, nu ne-ar fi făcut astăzi zile negre dacă aveam implementate sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice. Mai pe românește, dacă erau instalate contoare cu autocitire.

Aceste contoare transmit către distribuitor consumul la zi. Ca atare, dacă ar funcționa, am să plăti fix ce consumăm, nu pentru ce estimează furnizorul, după scheme mai mult, sau mai puțin savante.

De ce nu le avem?

Cine este vinovat că mare parte a românilor suferă din această cauză?

Vom demonstra mai jos, cu marfa clientului, că VINOVATUL este președintele ANRE, celebrul prin absență din spațiul public Dumitru Chiriță.

Acest Chiriță a blocat, în favoarea distribuitorilor de energie electrică, montarea contoarelor cu autocitire, care, până la venirea lui la conducerea ANRE, trebuiau să funcționeze la 80 la sută dintre abonați. Atenție, 80% era țintă doar până în 2020. Azi suntem în 2022 și ar fi trebuit, potrivit acelui ritm, ca toți românii să aibă contoare cu autocitire.

„Ingineria” ANRE

Ordinul privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Electric (ANRE), publicat în Monitorul Oficial nr. 801/18.XII.2013, prevedea la articolul 3 ca 80% din clienții finali să aibă până în 2020 sisteme de măsurare inteligentă a energiei electrice:

„Art. 3 – Pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice, ritmul aplicat de către operatorii de distribuție concesionari este aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Electric (ANRE) și are ca țintă, până în anul 2020, implementarea la cca. 80% din numărul de clienți finali”.

La Anexa nr. 1 „Funcționalități ale sistemelor de măsurare inteligentă (SMI) a energiei electrice”, la „obiective pentru operatorul de distribuție concesionar”, capitolul „funcționalitate” se arată că SMI trebuie „să permită citirea la distanță a contoarelor de către operatorul de de distribuție concesionar”, iar din capitolul „Descriere” ne lămurim că nu mai e nevoie de emiterea de facturi pe bază de estimare, deoarece distribuitorul citea consumul în orice moment: „Această funcționalitate asigură citirea la distanță a contoarelor, atât pentru energia injectată în rețea, cât și pentru energia consumată din rețeaua de distribuție”.

Obiectivul pentru 2020 a fost reconfirmat prin Ordinul președintelui ANRE publicat în M.O. nr. 931 din 2014, iar, în 2016, prin Ordinul 6/2016, apărut în M.O. nr. 157/1.III.2016, se prevedea că „cel puțin 50% din subsistemele de măsurarea să fie instalate și în stare de funcționare până la data de 31 august 2016”.

Și ajungem în 2018, când actualul președinte al ANRE Dumitru Chiriță ia puterea și abrogă, prin Ordinul  publicat în M.O. nr. 123/8.II.2018, ARTICOLUL 3, citat mai sus, și limitează, pentru anii 2017 și 2018, „valoarea investițiilor aferente sistemelor de măsurare inteligentă” la maxim „10% din valoarea programului anual de investiții aprobată conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președitelui ANRE nr. 72.2013, cu modificările și completările ulterioare”.

Nucleara lui Chiriță

Abia acum urmează bomba nucleară pusă de Dumitru Chiriță în buzunarele tuturor românilor care își permit să consume energie electrică, anume Decizia nr. 778 din 08 mai 2019 privind aprobarea Calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național pentru perioada 2019-2028, prin care acesta „poate fi revizuit, la solicitarea justificată a operatorilor de distribuție a energiei electrice concesionari sau la inițiativa ANRE”.

În Anexa la Decizia nr. 778, Dumitru Chiriță se dovedește mai mult decât mărinimos cu operatorii de distribuție a energiei electrice, care aveau, conform Ordinului președintelui ANRE din 2013, pentru 2020 ținta de a instala contoare cu autocitire la circa 80 la sută dintre consumatori, stabilind că ținta se reduce, micșorând-o în proporție uriașă pentru fiecare operator în parte.

Din generozitatea lui Chiriță, în loc de 80% în 2020, e-Distribuție Muntenia are cota de doar 22%, e-Distribuție Banat – 20%, e-Distribuție Dobrogea 25%, Distribuție Energie Oltenia – 6% (ȘASE, nu e greșeală), SDEE Muntenia Nord – 4% (PATRU), SDEE Transilvania Nord – 5% (CINCI), SDEE Transilvania Sud – 4% (PATRU).

Pentru 2028, generosul președinte al ANRE, Dumitru Chiriță, a stabilit pentru operatori ținte între doar 33% (pentru SDEE Transilvania Nord) și 70% (pentru e-Distribuție Dobrogea).

În concluzie, ne-a lăsat la mâna estimărilor „băieților deștepți” pe încă mulți ani!

Bibliografie: https://www.anre.ro/ro/legislatie/smart-metering

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.