sâmbătă, iunie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalDan Turturică, acuzat că ar fi primit șpagă de la Gheorghe Ștefan...

Dan Turturică, acuzat că ar fi primit șpagă de la Gheorghe Ștefan și Ionel Arsene de la Piatra Neamț

-

Fostul redactor șef la ziarului România liberă și actual șef al site-ului Digi24.ro Dan Turturică este acuzat că ar fi primit șpagă, în vara anului 2013, de la primarul de la acea vreme al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Banii ar fi venit pe filiera Ionel Arsene, actual președinte al Consiliului Județean Neamț. Dan Turturică neagă acuzațiile consemnate în documentul Tribunalului Bacău.

“Gheorghe Ştefan a susţinut că i-a dat suma de 15.000 euro lui Ionel Arsene în timp ce se aflau la un hotel din Bucureşti, banii urmând a fi remişi redactorului şef de la acea vreme al ziarului România Liberă, în scopul publicării unor articole denigratoare despre preşedintele CJ Neamţ” (funcţia era ocupată de Culiţă Tărâţă – n.red.), se arată în motivarea deciziei prin care Tribunalul Bacău l-a plasat pe Arsene sub control judiciar.

Potrivit documentului Tribunalului Bacău, acest episod a avut loc în 2013, când Ionel Arsene a primit de la Gheorghe Ştefan, primar al municipiului Piatra Neamţ, suma de 100.000 euro pentru ca în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD să-şi folosească influenţa, în mod indirect, asupra preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Gerogescu, „în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către TC, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ”, preşedintele CJ Neamţ la acel moment fiind Culiţă Tărâţă (între timp decedat).

„În anul 2013, într-un restaurant din Bucureşti, ŞG i-a dat lui AI suma de 100.000 euro. Suma a fost adusă de către fiul lui ŞG,ŞG, la cererea celui dintâi. AI a afirmat că suma de bani va fi remisă numitului TD, în acea perioadă redactor-şef al cotidianului România Liberă, persoană care la rândul său urma să remită banii lui HG, pentru ca acesta în calitate de preşedinte al ANI să constate nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către TC. AI a afirmat că legătura cu TD era asigurată prin intermediul unei consiliere personale, persoană care îl cunoştea în mod direct pe TD întrucât lucrase în presă”, se arată în documentul instanţei.

Arsene i-ar fi spus lui Gheorghe Ştefan că intervenţia la ANI se amână până după alegerile prezidenţiale din 2014, însă în noiembrie 2014 Culiţă Tărâţă a decedat, astfel că demersul nu mai avea obiect, motiv pentru care, de atunci, Gheorghe Ştefan a încercat să-şi recupereze banii. Arsene a fost reţinut săptămâna trecută pentru trafic de influenţă, o zi mai târziu fiind plasat sub control judiciar.

Dan Turturică neagă acuzațiile

Dan Turturică se apără și precizează că nu a primit niciodată bani de la fostul deputat PSD Ionel Arsene şi nici de la un alt politician, că nu a intermediat vreo acţiune a autorităţilor pentru sau împotriva cuiva şi că nu are nicio calitate în dosarul acestuia.

„Nu am primit, niciodată, nicio sumă de bani de la Ionel Arsene sau de la vreun alt politician. Nici pentru a intermedia vreo acţiune a autorităţilor pentru sau împotriva cuiva şi nici pentru a publica vreun articol. Nu am nicio calitate în dosarul DNA în care este implicat Ionel Arsene şi în niciun alt dosar. Nici măcar cea de martor”, afirmă Turturică într-un punct de vedere făcut public.

El susţine că în afara celor două fraze din denunţul lui Gheorghe Ştefan, „redactorul-şef al României libere” nu este menţionat de nimeni, nicăieri. „Şi asta în condiţiile în care vorbim de o lungă perioadă în care toate conversaţiile celor implicaţi au fost monitorizate”, argumentează el.

Dan Turturică mai susţine că din aceleaşi denunţ împotriva lui Ionel Arsene reiese „că acesta nu i-a returnat banii pe care îi dăduse pentru a-l „executa„ pe Culiţă Tărâţă, ceea ce înseamnă că „planul pentru care susţine că plătise nu a fost îndeplinit”.

„Aşadar şi dacă i s-a promis într-adevăr asta, „cumpărarea de influenţă” pe care a finanţat-o nu s-a realizat. Iar acest lucru reiese clar, potrivit procurorilor, din interceptările convorbirilor dintre părţile implicate în dosar. Altfel, nu ar fi existat motive ca Gheorghe Ştefan să-i ceară lui Arsene banii înapoi şi nici să i se promită lucruri în schimb”, conchide Turturică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tânăr reţinut după ce s-a dat drept femeie pe internet şi a păcălit mai mulţi bărbaţi

0
Un tânăr din Constanţa a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că şi-a creat pe reţelele sociale o identitate feminină falsă, reuşind să păcălească mai mulţi bărbaţi să-i remită diverse sume de bani, prejudiciul total fiind de 42.000 de...