Blestemata Curte Arsă. La pas prin istoria Sectorului 5

Pe unde este astăzi Parcul Izvor din Sectorul 5, pe Dealul Spirii, în apropierea Mănăstirii Mihai Vodă, este construită, în anii 1775 și 1776, de domnitorul Alexandru Ipsilanti o nouă Curte Domnească, care va fi lovită de nenorocire după nenorocire.

Construcția a fost începută de meşteri ardeleni, care, nefiind plătiţi, au părăsit șantierul. Lucrarea ar fi fost continuată de meşteri turci şi bulgari. La scara palatului a lucrat şi un arhitect grec din Italia, Spiridon Macri, care a construit şi Paraclisul „Sf. Ecaterina”, din curtea palatului. La împodobirea Curţii Noi au contribuit zugravi bucureşteni.

Citește și Legenda întemeierii Mănăstirii Mihai Vodă. La pas prin istoria Sectorului 5

Acest du-te vino de meșteri și-a pus amprenta pe opera finală, care era descrisă așa în epocă:

„Palatul acesta e în toate privinţele neregulat şi rău construit, întocmai ca şi casele boiereşti, despre care am spus că sunt clădite în formă de octogon sau de poligon cu opt laturi, uneori chiar cu douăsprezece laturi, din cărămizi foarte regulat şi frumos aşezate, însă, din lipsă de scânduri şi de material potrivit, având ferestrele, uşile şi podelele incomod făcute”.

Coridoarele erau lipsite de lumină și de scări, iar în dependinţe nu puteai sta din pricina mirosului greu. Aspectul general era al unui „banal ospiciu”.

Ce spune Sulzer

În planul Bucureștilor publicat de Sulzer la 1781, partea centrală a orașului apare concentrată în jurul Curții Domnești. În Istoria Daciei Transalpine, Sulzer povestește despre modul în care a fost construit „noul palat domnesc de la București”:

Planul palatului era „proiectat într-un mod prea gospodăresc”. După tocmelile boierilor, care nu erau de acord cu investirea unor sume semnificative în construcția reședinței domnești, lucrările de execuție au fost încredințate unui mecanic italian, Macri. Palatul era „întru totul mai neregulat și mai rău decât orice locuință de boier”.

Tot Sulzer ne spune că avea forma unui „octogon cu opt, poate chiar 12 unghiuri”.

Lemnul cumpărat pentru executarea lucrării nu a fost suficient, prin urmare, ușile, ferestrele și podeaua „nu erau executate în chipul cel mai potrivit”.

Mărturia lui Jenne

În decembrie 1786, negustorul neamț Jenne pleacă din Galați spre București cu sania de poștă înhamată cu patru cai, plătind modesta sumă de 10 aspri de cal pe ceas.

Iată ce ne spune Jenne despre Curtea Nouă: Domnitorul zidise cu puțin înainte un palat nou dincolo de Dâmbovița. Zidari și lucrători erau aduși din Brașov, fiind însă plătiți mai rău decât erau tocmiți se înapoiară în Ardeal și palatul fu isprăvit cu meseriași nepricepuți din țară. Clădirea era deci foarte urâtă, cu toată mărimea ei.

Are cuvântul Sir Robert Ainslie:

Însă, amplasamentul mai salva ceva din urâțenia noii curți domnești.

În anul 1794 diplomatul englez Sir Robert Ainslie, vizitând Bucureștiul, ajunge și la curtea domnească de la Mănăstirea Mihai Vodă, pe care o descrie ca fiind o clădire spațioasă așezată pe o ridicătură de teren, aproape de malurile râului Dâmbovița, având o vedere plăcută asupra regiunilor învecinate.

Cei care i-au urmat la tron lui Ipsilanti au locuit acolo. Vodă Nicolae Mavrogheni, care își respecta rangul cam peste măsură, nu a fost mulţumit de înfăţişarea curţii. Așa că, în anul urcării sale pe tron, 1786, i-a pus pe  boierii şi neguţătorii oraşului la plată pentru restaurarea Curţii Vechi, iar Curtea Nouă este transformată de austrieci, în timpul războiului ruso-austro-otoman, dintre 1787 şi 1792, în spital.

Incendiul care i-a dat numele

La 25 decembrie 1879 izbucnește un mare incendiu, de unde va veni și numele de Curtea Arsă.

Constantin Hangerli, care a urmat la tron după a doua domnie în Țara Românească a lui  Alexandru Ipsilanti,  va restaura palatul, în care va fi ucis de turci, la 1799.

„Părăsit în 1801 de succesorul său Alexandru Moruzi (1799-1801), palatul este cumplit devastat de către localnici, iar un an mai târziu este avariat de cutremur. După aceasta, domnitorul Constantin Ipsilanti (1802-1806) va opta, ca reşedinţă, pentru casele domneşti de la Mănăstirea Văcăreşti, în palat rămânând doar Divanul. Războiul ruso-turc din 1806-1812 conferă palatului o nouă destinaţie: spital pentru soldaţii ruşi. Sfârşitul acestei reşedinţe este legat de incendiul devastator din noaptea de 21/22 decembreie 1812, care a distrus până în temelii palatul construit de Alexandru Ipsilanti”, scrie  Narcis Dorin Ion, în „Palate din Bucureşti- Curtea Arsă”.