sâmbătă, iulie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalPsihiatrii cer ca Darius Vâlcov să fie anchetat pentru derapajele recente

Psihiatrii cer ca Darius Vâlcov să fie anchetat pentru derapajele recente

-

Psihiatrii și psihologii cer ca Darius Vâlcov să fie anchetat pentru derapajele recente de pe rețelele de socializare. 

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) consideră că prin publicarea pe Facebook de către Darius Vâlcov, consilier al premierului, a fişei medicale a unui participant la protestul din 10 august s-a produs „o gravă abatere”, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic şi cere anchetarea şi tragerea la răspundere a celor implicaţi.

ARPP, în calitate de asociaţie profesională naţională a medicilor psihiatri, „protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al primului-ministru şi solicită public autorităţilor competente anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate, precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”.

Asociaţia precizează că protecţia datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

„Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Astfel, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 actualizată, art. 16, prevede că persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor”, precizează sursa citată.

Conform ARPP, prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs „o gravă abatere, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic”.

„Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de ‘sandilău’ cu referire la persoana respectivă reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare, dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român”, relevă comunicatul citat.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Curtea de Apel dă din nou lovitura: Tender scapă definitiv de condamnare şI de plata prejudiciului

0
Curtea de apel București a anulat, printr-o decizie din 23 iulie, condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată, potrivit minutei de...