Adrian Pau, deputat Pro România: „Iohannis ar trebui suspendat astăzi!”

Iohannis

Deputatul Adrian Pau cere revizuirea urgentă a Constituției pentru reducerea mandatului președintelui la patru ani, în loc de cinci, cât este în prezent. El atenționează că din această cauză, dintre ultimii șapte ani, patru au fost electorali. Pau mai spune că președintele Iohannis trebuie suspendat pentru că încalcă tot mai des Constituția și că unora dintre liderii PSD le convin atacurile pe care le încasează de la Iohannis pentru că-i ajută în procesul preluării puterii în partid.

Cum se vede, domnule Pau, realitatea românească de la dumneavoastră din Banat, că aici, la București, pare o vâltoare nesfârșită.

Dacă m-ați fi întrebat acum o lună, v-aș fi răspuns că se vede mai bine decât o vedeți dumneavoastră. Astăzi, însă, din păcate, se vede mai rău. Din ce în ce mai rău.

„Domnul Președinte Iohannis este din ce în ce mai agresiv și încalcă Constituția”

Chiar așa, de unde schimbarea aceasta bruscă de perspectivă?

În urmă cu o lună se cam prefigura rezultatul alegerilor prezidențiale și speram cu toții că se vor liniști apele, că se va intra pe un făgaș firesc, măcar câteva luni de pace politică. Avem guvern PNL, avem Președintele tot de la PNL, majoritate parlamentară de dreapta, iar războiul nu se încheie. Parcă suntem la comuniști cu revoluția perpetuă.

Era cineva care credea, în mod serios, că Klaus Iohannis va pierde alegerile?

Nu, tocmai la asta mă refer. Domnul Președinte Iohannis nu se oprește din asalt, este din ce în ce mai agresiv și încalcă Constituția fără să aibă vreo minimă reținere. Chiar din seara alegerilor, în timp ce câștiga prezidențialele cu un scor istoric, domnia sa ne spunea că se va implica în formarea unei noi majorități în Parlament. Am înțeles dansurile acestea pe lângă litera Constituției în campania electorală, dar observăm că este de neoprit. Ne anunță de la Cotroceni ce va face guvernul, pe ce legi își angajează răspunderea, participă la ședințele biroului politic ale liberalilor, pe față, fără nicio jenă. Și e abia la început de mandat.

„Nu este stăpânul României, nu poate face chiar ce vrea domnia sa”

Mai multă lume a sesizat aceste aspecte, dar ce se poate face?

Ar trebui suspendat chiar astăzi!

Așa dintr-o dată, nu e prea mult?

Nu, deloc. Nu știu dacă demersul ar avea succes, la votul popular, dar însăși dezbaterea pe subiectul încălcărilor repetate ale Constituției, poate i-ar da de înțeles domnului Iohannis că este Președintele României. Și atât! Nu este stăpânul României, nu poate face chiar ce vrea domnia sa. Trebuie să respecte Constituția.

Premierul Orban, chiar ieri de Ziua Constituției, vorbea despre o posibilă reexaminare. 

Da, domnul Orban ne-a spus că așteaptă un moment politic oportun. Nu există așa ceva. Revizuirea Constituției trebuie făcută urgent.

Revizuirea Constituției – mandat de patru ani pentru președinte

E o temă care trenează de mai multă vreme.

De zece ani! În 2009, poporul român a spus că vrea unicameral și 300 de parlamentari. Trebuie s-o facem. Avem aproape un an întreg la dispoziție să implementăm această modificare validată prin referendum. La care mai putem adăuga o serie de probleme apărute în ultimii ani. Ar trebui să reducem durata mandatului Președintelui României la patru ani, ca să recuplăm parlamentarele cu prezidențialele, să nu mai avem alegeri o dată la doi ani. În ultimii șapte ani noi am avut patru ani electorali. Nu se poate conduce o țară în acest fel. 

Plus toate conflictele tranșate de CCR.

Da, noi avem o Constituție foarte bună, însă au trecut 28 de ani, căci în 2003 nu au fost modificări de substanță. Trebuie făcute o serie de ajustări, o modernizare, știți foarte bine câte situații neclare am avut. Plus regimul imunităților, le păstrăm, le scoatem, Președintele României are un soi de imunitate totală, poate face orice, iar noi cinci ani ne uităm la el.

„Atacurile pe care le încasează PSD le convin unora dintre ei”

Aveți o problemă cu Klaus Iohannis.

Nu, deloc. Dar văd că la PSD se tace complice. De la prea mult scandal acum s-au dus în partea cealaltă. Parcă îl și invită pe domnul Iohannis să-i încalece. Eu pot să înțeleg că atacurile pe care le încasează PSD le convin unora dintre ei în procesul preluării puterii în partid, fiindcă constituie premisele ascensiunii noilor lideri, dar e prea mult. Să nu rămână șefi la un partid de 15%.

Păi ar trebui să vă bucure, vă crește partidul, preluați de la PSD votanți către Pro România.

Așa ar fi firesc, trebuie doar să fim capabili să ne ridicăm la nivelul așteptărilor acestei componente a bazinului PSD care nu s-ar mai regăsi în noua formă a partidului. Teama mea este că vor îngroșa rândurile nehotărâților, scârbiți de ce se întâmplă.

Vă pregătiți de anticipate?

O temă imposibilă. Discuția despre anticipate reprezintă maximul de ipocrizie și diletantism politic. Din avion pare realizabilă, dacă intrăm în detalii vedem că e extrem de complicat. Anticipatele nu reprezintă o soluție în sine, ci o procedură la care apelezi în caz de avarie, atunci când în Parlament nu se poate coaliza o majoritate care să dea țării un guvern. Ele sunt ca un extinctor pe care îl folosești să stingi incendiul. Ori domnul Iohannis vrea să dea foc la casă ca să folosească extinctorul. Și pentru ce? Că nu-i convine dumnealui că nu are 70%, dacă s-ar putea, în Parlament.

Cetățeanul TV

4 COMENTARII

  1. HOPA PROSTU DIN PORUMB. CINE MAI ESTE SI ACEASTA ARATARE SI DACA ESTE SANATOS MENTAL POATE SA IMI SPUNA CINEVA???? CICA DEPUTAT. ”PROSTI DAR MULTI”

    • pro romania ???? poate anti romania. astia traiesc in lumea lor ,,, si johanis la fel ,, da nu e posibil sa vorbeasca asa caci de gandit nici nu se pune problema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.