Un bărbat a făcut șoc anafilactic după ce a fost mușcat de un șarpe veninos din județul Iași. Este posibil să fi fost o viperă.
Acesta a fost transportat urgent la spital cu un elicopter SMURD.
Cum s-a produs incidentul
Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna ieșeană Dobrovăț, în livada din apropierea casei. Bărbatul de 50 de ani a fost mușcat de braț. Potrivit experților, cel mai probabil, este vorba despre o viperă. Bărbatul a avut reacții alergice severe. Brațul i s-a umflat foarte tare și a intrat în șoc anafilactic. La fața locului a fost trimis de urgență elicopterul SMURD care a luat pacientul și l-a transportat la Iași, la Spitalul Sf. Spiridon.
Bărbatul, monitorizat în spital
Victima „a avut răspuns favorabil la tratament în UPU”, unde i s-a administrat serul antiviperin. Evoluția a fost lentă, dar bună, potrivit medicilor. El a fost transferat apoi în secția de chirurgie plastică unde va mai fi monitorizat. Chirurgii vor stabili dacă va fi necesară o intervenție, potrivit digi24.ro.
„Faptul ca el a apelat 112 imediat a fost un lucru bun. Semnele de șoc anafilactic s-au instalat destul de rapid. Iar în general, dacă este vorba de un șarpe veninos sau insecte în numar mare care dezvoltă o reacție din partea organismului, rapiditatea intervenției este foarte importantă. Măsurile de prim-ajutor sunt evident spălarea cu apă și săpun. Eventual cu dezinfectant, și urmarirea persoanei respective”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Cetățeanul TV