Zece noi cazuri de coronavirus în România. Numărul total a ajuns la 168

stare de urgență
Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri s-au înregistrat în Capitală

Numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a ajuns la 168 în România, cu zece îmbolnăviri în plus față de bilanțul de la ora 10.00.

Zece noi cazuri de coronavirus în România

Potrivit Grupului de comunicare strategică, cele zece cazuri noi sunt distribuite astfel: patru în București, două în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârste cuprinse între 21 de ani și 63 de ani, precizează sursa citată.

Nouă persoane au fost declarate vindecate

Până în prezent, nouă persoane au fost declarate vindecate și au fost externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu. Ele se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540  au fost cu rezultat negativ. Adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor,. Fapta este prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, se mai arată în comunicat.

Telverde pentru coronavirus

Autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale, Dar și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență. Este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Situația cazurilor de coronavirus pe județe

București – 43 de cazuri Hunedoara – 21 Timiș – 17 Constanța – 12 Arad – 8 Brașov – 6 Iași – 6 Ilfov – 6 Caraș-Severin – 5 Cluj – 4 Covasna – 4 Dolj – 3 Mureș – 3 Neamț – 3 Buzău – 2 Galați – 2 Mehedinți – 2 Suceava – 2 Vâlcea – 2 Gorj – 2 Brăila – 2 Olt – 2 Bacău – 1 Bihor – 1 Maramureș – 1 Prahova – 1 Satu Mare – 1 Ialomița – 1 Teleorman – 1 Vaslui – 1 Vrancea – 1 Sălaj – 1

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.