Rafila a RĂBUFNIT: Oamenii nu au unde să se testeze!

„Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației”, a declarat miercuri Alexandru Rafila, ministrul propus al Sănătății, la audierea în comisia de specialitate din Parlament.

Ministrul propus al Sănătății afirmă că oamenii nu au unde să se testeze în acest moment și consideră că centrele de vaccinare împotriva COVID-19 pot funcționa și ca centre de testare.

Ce spune Rafila

Oamenii nu au unde să se testeze. Cred că centrele de vaccinare pot funcționa și ca centre de testare.

Tratamentul cu antivirale nu se administrează profilactic. Există această credință că în loc să mă vaccinez, iau tratament ca să previn.

Medicii de familie trebuie să fie partenerii noștri.

Nu cred că este potrivit să blamăm corpul medical, trebuie să existe acest parteneriat între corpul medical și populație, pentru ca oamenii să aibă acces la tratament.

Ce spune de Arafat

Măsurile de sănătate publică trebuie luate de Ministerul Sănătății și de instituțiile din subordine. Nu se poate ca aceste măsuri să fie aprobate de o altă instituție, iar Ministerul Sănătății să răspundă de îndeplinirea sau neîndeplinirea lor (despre Raed Arafat și DSU – n.red.). Voi avea o discuție pentru ca acest mecanism să fie schimbat, nu putem să lucrăm ca o anexă a unei structuri. Trebuie să ne întoarcem la profesioniști și la profesionalizarea sănătății publice.

Direcțiile de Sănătate Publică nu sunt atractive pentru profesioniști.

CITEŞTE ŞI: Arafat, pe fărăş? Ministrul propus la Sănătate Alexandru Rafila i-a pus gând rău: A intrat peste competenţele Ministrului Sănătăţii!

Motivul pentru care acum s-ar putea să fi scăzut numărul de cazuri este epuizarea masei receptive – cei vulnerabili și expuși s-au îmbolnăvit deja. Este o presupunere.

Dacă vreți cu toții să avem sărbători liniștite trebuie să protejăm vârstnicii din familie și persoanele cu afecțiuni cronice, trebuie să îi vaccinăm.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.