Greva din învățământ continuă și luni. Premierul Ciucă a anunțat când se va încheia conflictul de muncă

Greva profesorilor continuă și luni, 12 iunie. Cadrele didactice nu se vor întoarce la școală până când ultima ofertă a Guvernului nu va fi scrisă negru pe alb, prin ordonanță de urgență, au transmis sindicaliștii.

„Concluzia e una foarte clară. Colegii vor să vadă proiectul actului normativ. Ne vom pronunța mâine, la ora 10. (…) Până atunci greva continuă”, a declarat președintele FSE, Marius Nistor.

„Mâine e grevă în toate școlile”, a afirmat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Ciucă: Mâine, la ora 10:00, conflictul de muncă se va încheia

Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat, după discuţiile cu sindicaliştii din educaţie, că luni, 12 iunie, va avea loc o nouă şedinţă de Guvern pentru aprobarea OUG.

„Sunt convins că toți dascălii din sistemul de educație vor avea încredere că ne ținem promisiunile, așa cum am demonstrat până acum. Mâine, după ce vom pune azi în transparență conținutul OUG, toți cei care lucrează în învățământ vor lua o decizie pe care o vor transmite până la ora 10, iar apoi vom avea o nouă ședință de Guvern în care vom aproba ordonanța și conflictul de muncă se va încheia”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.