Un bătrân a murit după ce s-a înecat cu mâncare într-un mall

Foto: SMURD
Foto: SMURD

Un bătrân de 81 de ani a murit după ce s-a înecat cu mâncare într-un mall din oraș. Din primele informații, bărbatul s-a înecat cu o bucată de mâncare.

Până să primească ajutor de la ceilalți oameni din jur, s-a sufocat, potrivit g4media.ro.

Zeci de martori filmau cu telefoanele mobile, în loc să-l ajute. Ei stăteau la mese, unde au continuat să mănânce. Grupul de curioși și gură-cască a fost risipit de angajații firmei de pază a mall-ului.

La fața locului a ajuns în scurt timp echipajul SMURD cu medic. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare imediat, chiar între mese. Bătrânul a fost resuscitat zeci de minute. Medicii l-au luat și transportat la Urgențe, în speranța că îl vor putea readuce la viață, deși bătrânul nu avea puls.

“Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Probabil a fost o asfixie mecanică, cu un bol alimentar. S-a făcut tot ce e omenește posibil. Dar inima nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare”, a spus un medic de la UPU-SMURD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.