Sindicatele din industria alimentară, atac la Iohannis: Mă întreb de ce Președintele României nu își ia salariul din Ucraina…

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumos, a condamnat atitudinea autorităților române în privința cerealelor ucrainene și susține că fermierii români „pierd peste un miliard de euro” doar în 2023, iar situația este „critică”.

CITEŞTE ŞI: Iohannis merge la Adunarea Generală a ONU de la New York

Întrebat despre protestele anunțate de fermierii români din cauza situație cu cerealele ucrainene, dar și despre prețurile mari, Dragoș Frumosu a declarat: „Situația este foarte confuză și vreau să vă spun că și în condițiile în care se achiziționează cereale de pe piața Ucrainei prețurile sunt în continuare foarte mari pentru că sunt anumiți procesatori care profită de această situație, care vând produsul finit la același preț chiar dacă prețul materiei prime este mai ieftin”.

„Revenind la ceea ce se întâmplă pe piață vizavi de cerealele vândute în România de către Ucraina, situația este critică. În momentul de față, fermierii, numai dacă ne referim la anul 2023, pierd peste un miliard de euro, ceea ce este anormal în condițiile în care alte state, Polonia, Ungaria și alte state, interzic vânzarea produselor agricole de către Ucraina pe teritoriul țărilor lor. În schimb, în România, lucrurile astea se întâmplă în continuare”, a adăugat președintele Sindalimenta, la B1 Tv.

Ce vrea Ciolacu

„Eu am au auzit o declarație a premierului Ciolacu, care spunea că se va gândi la o măsură, fie că va interzice vânzarea acestor produse pe piața noastră, fie că vor veni cu o compensare pentru fermierii români. Evident că această compensare, compensație, cum s-o numi, va fi foarte mică, dar mă întreb și eu retoric (…), de unde bani?”, a continuat el.

„Noi avem pierderi uriașe și ne gândim să compensăm pierderile fermierilor în condițiile în care aceștia sunt supuși unor traume financiare de mai bine de un an de zile, timp în care, am spus-o de nenumărate ori, Președintele României declară că va face orice să salveze agricultura Ucrainei. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor face orice ca să mărească spațiul de transport al cerealelor ucrainene și el spune că va dubla această cantitate de export, în condițiile în care în Deltă se vor întâmpla astfel de lucruri pe canalele noastre și se vor lua măsurile necesare. Mă întreb de ce acești oameni nu își iau salariul din Ucraina”, a mai spus președintele Sindalimenta, Dragoș Frumosu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.