Sălile de culturism şi fitness s-ar putea redeschide după 15 iunie

Foto, sursa culturist, pixabay..com

Sălile de culturism şi fitness din România s-ar putea redeschide după 15 iunie, cu respectarea unui set de condiţii necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

A declarat preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.

Mai mulţi reprezentanţi ai sălilor de culturism şi fitness au avut luni o întrevedere cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Dar şi cu preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.

„A fost o discuţie preliminară în care am discutat şi am propus anumite lucruri care ar fi valabile în sălile de culturism şi fitness. Pentru că nu sunt un capitol aparte din viaţa noastră socială. Şi am spus să avem o discuţie preliminară în care fiecare să vină cu propuneri. Care vor fi înaintate Ministerului Sănătăţii. Părerea mea personală, nu are legătură cu ceea ce transmit autorităţile, este că e posibil ca după 15 iunie să fie deschise aceste săli. A fost un grup de oameni de afaceri care au mai multe săli, dar şi individuali. Am înţeles că vor să se constituie în asociaţie sau patronat. Cert este că găsim deschidere şi vrem să facem un lucru bun împreună”, a declarat Toncean, potrivit g4media.

Interzicerea folosirii aparatelor de aer condiţionat

Printre măsurile pe care administratorii sălilor ar trebui să le respecte se află şi interzicerea folosirii aparatelor de aer condiţionat:

„Bineînţeles că va fi nevoie şi de respectarea unor restricţii necesare. Spre exemplu neutilizarea aparatelor de aer condiţionat în săli. Pentru că nu ai timpul fizic să le dezinfectezi. Obligatoriu ar fi şi dezinfectarea tuturor aparatelor după fiecare utilizare. Chiar reprezentanţii sălilor au făcut această propunere”.

Citiți și: Klaus Iohannis baga guvernul in sedinta de criza pe tema coronavirus

Gabriel Toncean a afirmat că în ceea ce îi priveşte pe sportivii afiliaţi la federaţie, lotul naţional ar urma să intre în cantonament în luna august.

„Deocamdată sportivii afiliaţi la federaţie se antrenează în regim propriu. Fiecare cum poate. Cum se descurcă. Le-am oferit varianta unui cantonament în luna august. Sperăm ca până la acea dată să putem să ne desfăşurăm activitatea în condiţii normale. Pentru că ne aşteaptă un sfârşit de an foarte greu. Ar fi vorba de 33 de sportivi din lotul naţional. Mutând toate competiţiile din prima parte a anului în cea de-a doua se înghesuie şi nu va fi un an uşor. Acum nu am vrut să riscăm să intrăm în cantonament pentru că exista pericolul ca unul dintre ei să se contamineze şi să-i îmbolnăvească pe cei din jurul lui şi să pierdem tot lotul. Şi atunci am fost mai rezervaţi să respectăm cu stricteţe regulile impuse de autorităţi”, a mai spus Gabriel Toncean.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.