Revelionul 2020 cu artificii și petreceri în aer liber în România și în lume

Anul 2020 a fost întâmpinat cu spectacole de artificii și petreceri în aer liber. Distracția a fost pe primul loc în noaptea de Revelion. Toți locuitorii Pământului au vrut să uite de grijile din 2020 și au intrat în noul deceniu cu speranța că vor avea parte de mai multe lucruri bune.

Pe toată planeta, milioane de oameni au sărbătorit în aer liber. În marile orașe, spectaculoase focuri de artificii au fost puse în scenă la miezul nopții

Revelionul 2020 cu artificii și petreceri în aer liber, în București

În Capitală, zeci de mii de români au întâmpinat Anul Nou în fața Parlamentului, la un concert pe ritmuri disco din anii 80-90. Au cântat Vunk, O-Zone, Cristi Minculescu și rapperul american Turbo B, fost solist al trupei Snap, au cântat cinci ore pentru un public. Petrecerea s-a terminat cu un foc de artificii care a durat 15 minute.

Revelionul 2020 în țară

Petreceri în aer liber cu artificii și concerte au avut loc și în celelalte mari orașe din țară.

La Cluj-Napoca, peste 10.000 de oameni au participat la focul de artificii organizat de Revelion în Piața Avram Iancu. Pe scenă a urcat trupa DJ Project, iar mulți dintre cei prezenți s-au mutat apoi în Piața Avram Iancu, unde a avut loc focul de artificii care a durat 15 minute.

 Și Brașovul  a avut parte de un astfel de spectacol la înălțime.

În centrul Craiovei peste 20.000 de oameni au participat în noaptea de Revelion la spectacolele și focul de artificii.  Antonia a fost cea care le-a urat craiovenilor „La mulți ani!”

Peste 10.000 de oameni s-au strîns în Piața Ovidiu din centrul vechi al municipiului Constanța. Pe scenă au urcat Ștefan Banică, Andra și Voltaj.

În Iași, mii de români au petrecut în fața Palatului Culturii. La miezul nopții pe scenă a urcat Ovidiu Lipan Țăndărică.

sursa Facebook

Trecerea dintre ani a însemnat, la Timișoara, un revelion retro, care i-a adus pe scenă pe cei de la Rednex, cu al lor „Cotton Eye Joe”, pe cei la Akcent, dar și alți cântăreți care au petrecut ultimele clipe ale lui 2019 alături de locuitorii urbei de pe Bega, scrie tion.ro.

Cum a fost întâmpinat Anul Nou în lume

La New York, un milion de oameni adunaţi în Times Square au aşteaptat noul an și i-au numărat în cor ultimele 10 secunde. Trecerea în noul an a fost marcată prin coborârea unui glob uriaş făcut din mii de piese de cristal. Unii dintre petrecăreţi erau acolo de ore bune, pentru că au vrut să fie siguri că prind un loc bun.

La Londra, Big Ben a anunțat evenimentul urmat de celebrul spectacol de artificii.

O mulțime de oameni s-au adunat pe Champs Elysees din Paris, pentru a urmări cum Arcul de Triumf s-a aprins într-o gamă magică de culori, potrivit stiriletvr.ro.

În Madrid, o uriaşă aglomeraţie a fost în Puerta del Sol, piaţa istorică din centrul oraşului. Oamenii au băut şampanie şi vin, dar au adus cu ei obligatoriu şi ciorchini de struguri. Prin tradiţie, la fiecare bătaie de clopot trebuie înghiţită câte o boabă de strugure pentru a avea noroc pe întreaga durată a anului.

În Berlin focul de artificii care a marcat intrarea în anul 2020 a fost organizat în apropierea Porţii Brandenburg .

La Viena au fost organizate două spectacole de artificii importante, unul în piața din fața Primăriei, care este cel mai mare, și altul în Prater.

Anul Nou în Budapesta a fost întâmpinat cu un foc uriaş de artifici lansate de o parte şi de alta a Dunării.

Mii de oameni au asistat la un spectacol de focuri de artificii în Dubai, Emiratele Arabe Unite, pentru a marca începerea anului 2020.

Principala festivitate de Revelion s-a desfășurat în jurul imobilului Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume.

Citește și:

Petrecere de Revelion, terminată la spital

Incendiu de Revelion la Galați din cauza unor pocnitori

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.