Poliţiştii fac scandal la MAI: Bode să rezolve situaţia!

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, organizație ce numără aproximativ 40.000 de membri de sindicat, reclamă că nu-și pot încasa banii pe care ar trebui să-i primească în baza Hotărârii de Guvern nr. 1.198 din 29 septembrie 2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

CITEŞTE ŞI: Două infirmiere îmbrăcate în polițiste, , filmate când dansau ”găina”

Mai precis, potrivit Articolului 12 din actul normativ citat, „personalul militar și polițiștii au dreptul, anual, la acordarea contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

SNPPC informează că polițiștii nu-și pot încasa sumele respective și face apel la ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru a rezolva situație.

Scrisoare deschisă

„Către,

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

  • Domnului Lucian-Nicolae BODE, ministru

În calitate de Federație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine Publică”, recunoscută de către Tribunalul Municipiului București, prin Hotărâre judecătorească, organizația noastră – membră a Comisiei paritare de dialog social constituită la nivelul MAI -, apără drepturile și promovează interesele a cca. 40.000 de membri de sindicat, polițiști și personal contractual din cadrul acestei instituții.

În context, revenim asupra adresei noastre nr. 167/12.10.2022 și vă solicităm să dispuneți, CU CELERITATE, punerea în aplicare a prevederilor ,,HG nr. 1198 din 29 septembrie 2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, în litera și spiritul legii, pentru a nu aduce prejudicii financiare angajaților MAI.

Precizăm faptul că, la nivelul ordonatorilor de credite din MAI, nu există un cadru unitar și coerent de aplicare a acestui act normativ, care a intrat în vigoare în în luna octombrie a.c., situație în care drepturile economico-financiare ale personalului sunt afectate, pentru că, între altele, angajatorii și, implicit, structurile financiar-contabile din unități refuză acordarea sumei forfetare aferente concediului de odihnă, începând cu anul 2022, motivând lipsa unor norme de aplicare.

Rugăm răspuns la adresa de e-mail din antet”, a transmis Vasile Zelca, președintele Biroului Executiv al FSNPPC.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.