Teodorovici vrea permis de muncă cu timp limitat. PNL îi cere demisia

permis de muncă cu timp limitat

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, trebuie demis imediat pentru propunerea acestuia de introducere a unui permis de muncă cu timp limitat în Uniunea Europeană, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. 

„Somăm prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, să-l demită pe ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi să se delimiteze public de propunerea acestuia de introducere a unui permis de muncă cu timp limitat în Uniunea Europeană”, a declarat Dancă.

Permis de muncă cu timp limitat

Propunerea ministrului Finanţelor Publice atacă dreptul românilor la muncă în străinătate şi-i forţează să se întoarcă în ţară după expirarea permisului de muncă într-o altă ţară europeană. Este o măsură care încalcă principiile fondatoare ale Uniunii Europene şi care întoarce România în perioada dinainte de aderare la comunitatea europeană.

Potrivit PNL, anunţarea unei măsuri care ar distruge unul dintre fundamentele pe care s-a construit Uniunea Europeană, şi anume, libertatea de a munci în orice stat membru, arată că Guvernul României nu este pregătit să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi că nu înţelege importanţa acestui rol.

„Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România de la 1 ianuarie trebuie să fie un prilej pentru apărarea drepturilor cetăţenilor români aflaţi la muncă în Uniunea Europeană, şi nu o ocazie de a-i forţa să se întoarcă. Propunerea ministrului Eugen Teodorovici demonstrează aceeaşi atitudine ostilă şi răzbunătoare a Partidului Social Democrat împotriva diasporei româneşti care nu-i votează şi împotriva românilor liberi care trăiesc din munca lor cinstită şi care reuşesc fără ajutor de la stat să-şi întreţină familiile lor din ţară şi din străinătate”, mai spun liberalii.

Modalitatea de a-i determina pe românii aflaţi în străinătate să se întoarcă în ţară este de a dezvolta economia şi infrastructura şi de a moderniza serviciile publice la standarde occidentale, şi nu de „a-i ţine în sărăcie şi dependenţi de favoruri politice”.

Liberalii au făcut aceste declarații după ce ministrul Finanţelor Publice a expus scenariul limitării ca timp a dreptului de a lucra într-un stat UE ca o posibilă variantă de discutat la nivel european.

PSD vrea limitarea dreptului la muncă în străinătate

„Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa, mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură, dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială.

Potrivit lui, nu încarci şi întăreşti partea de vest şi laşi restul Europei, prin fel de fel de condiţii, în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra.

„În ce sens, că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Permisul de muncă să fie acelaşi ca timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, pentru ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maximum 5 ani şi, după 5 ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a declarat Teodorovici.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.