O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul patru al Căminului „Sf. Spiridon” Galaţi

Gheorghe Dincă

O femeie de 96 ani a murit, joi, după ce s-a aruncat de la etajul patru de la Căminul „Sf. Spiridon” din Galaţi.

Azilul a fost unul dintre cele două mari focare de coronavirus din judeţ. 

Femeia de 96 de ani s-a aruncat de la fereastra camerei sale al Căminului pentru Persoane Vârstnice ”Sfântul Spiridon” din Galaţi, de la etajul patru. Ea nu a mai putut fi salvată.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă

Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Dar anchetatorii susţin că singura ipoteză luată în calcul este sinuciderea.

Căminul „Sf. Spiridon”, unde locuia femeia care s-a sinucis, a fost unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Galaţi. Peste 100 de rezidenţi şi angajaţi au fost infectaţi cu noul coronavirus, 20 decedând.

Femeia care s-a sinucis la Căminul „Sf. Spiridon” nu fusese testată pozitiv la Covid 19.

În judeţul Galaţi, sunt, joi, 805 bolnavi de coronavirus, dintre care 457 s-au vindecat,iar 88 au decedat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.