Nicuşor Dan: nu înţeleg candidatura lui Ciprian Ciucu din partea M10. Eu îl aşteptam în USB

Nicușor DanPreşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), Nicuşor Dan, spune că nu înţelege candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei din partea M10, partidul Monicăi Macovei.

Şi el candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan a comentat luni la emisiunea Planeta Verde de la RFI decizia reprezentantului Centrului Român de Politici Europene de a candida din partea formaţiunii Monicăi Macovei, M10.

„Este o persoană rezonabilă. De altfel, a fost unul dintre susţinătorii mei în 2012, susţinător public. E bine că oameni ca el spun că vor să facă politică. Nu înţeleg candidatura independent, adică l-aş fi aşteptat în USB. N-am văzut nimic din ce presa a relatat din programul pe care l-a propus, care să nu se regăsească la noi. Am făcut efortul, când am scris programul, să punem acele lucruri care unesc, nu împart, de genul stânga-dreapta sau ştiu eu, poziţii pe tradiţie, modernism sau lucruri din astea. Îi urez succes”, a spus Nicuşor Dan.

Ciprian Ciucu, membru al consiliului director al Centrului Român de Politici Europene, este propunerea M10, partidul condus de Monica Macovei, pentru Primăria Capitalei. În februarie anul trecut, Ciucu a fost ales şef al Consiliului Naţional de Integritate, instituţia în subordinea căreia se află Agenţia Naţională de Integritate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.