Iași. Zeci de directori de școală au demisionat pentru a preda elevilor

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

30 de directori de școală din județul Iași și-au dat demisiile pentru a reveni la catedră, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.

Este vorba despre directori care și-au exprimat fie din nevoi personale, fie pentru că au considerat că, revenind la catedră, pot câștiga mai bine decât din poziția de director, potrivit g4media.ro.

„Poate să pară paradoxal, dar din păcate, așa sunt așezate lucrurile în acest moment pe calculul retribuțiilor salariale, deci, fie dintr-un argument, fie din altul au și-au exprimat dorința de a se retrage mai mulți directori. La Iași, în jur de 10 directori și spre 20 de directori adjuncți. Au fost înlocuiți cu personal din unitatea de învățământ în cele mai multe dintre cazuri, ne-a interesat în egală măsură ca cei care preiau rolul de directori să aibă și deschidere spre comunicare cu unitatea administrativ-teritorială, cu primarul, cu consiliul local în așa fel încât să poată fluidiza procesul de sprijin al școlilor din această perspectivă”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Luciana Antoci.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.