Caz șocant în Dâmbovița

O tânără de 25 de ani a fost agresată sexual de doi bărbați. Incidentul a avut pe 6 mai într-un loc din localitatea Glodeni.

Cei bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Marți au fost prezentați magistraților, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Poliția a fost sesizată de persoana agresată.

,,La data de 6 mai a.c., în jurul orei 19:19, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 25 de ani, din Glodeni, cu privire la faptul că a fost victima unui viol. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbați de 31 și 25 de ani”, a comunicat IPJ Dâmbovița.

Din cercetările efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, s-a constatat că pe data de 6 mai cei doi ar fi determinat femeia să meargă într-un loc mai retras din comuna Glodeni, unde, unul dintre aceștia ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale cu aceasta. Tânărul de 25 de ani, ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu victima. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la infracțiunea de viol și tentativă la infracțiunea de viol.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.