Primar reţinut de procurorii DNA în dosarul șpăgilor pentru angajarea în spitale!

Sectorul 2

Primarul comunei Drăguşeni, din judeţul Botoşani, a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el fiind suspectat de trafic de influenţă.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu data de 20 decembrie 2023, a inculpatului: NECHITA EUGEN, primar al comunei Drăgușeni, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, a anunțat DNA.

Potrivit procurilor, în cursul anului 2020, inculpatul Nechita Eugen, ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.

„Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană”, a transmis DNA.

Inculpatului Nechita Eugen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 21 decembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.