Premierul Ciolacu a semnat mai multe acorduri cu premierul vietnamez

Premierul Marcel Ciolacu și omologul său vietnamez Pham Minh Chinh au discutat luni de mai multe parteneriate cu Vietnam, care includ și Portul Constanța și Antibiotice Iași.

Șeful Exectivului a anunțat că îşi doreşte ca „România să devină principalul partener al Vietnamului, pentru accesul comercial pe piaţa europeană”.

„În acest sens, avem un avantaj competitiv indiscutabil, inclusiv prin poziţia geostrategică de poartă către întreg continentul european. Recent, ţara noastră a fost admisă cu frontierele aeriene şi maritime în Schengen. Asta înseamnă că portul Constanţa poate deveni centru principal pentru exporturile vietnameze către Uniunea Europeană. Am investit enorm şi vom continua să investim în modernizarea portului Constanţa, dar şi a porturilor fluviale. De aceea, suntem pregătiţi să oferim toată logistica necesară pentru ca, în cooperare cu porturile vietnameze, să creştem semnificativ volumele de transport în beneficiul ambelor ţări”, a declarat prim-ministrul Ciolacu.
Totodată, premierul a vorbit de un parteneriat cu Antibiotice Iaşi pentru distribuţia produselor companiei româneşti pe piaţa vietnameză.

„Am avut o colaborare foarte bună în timpul pandemiei de Covid-19 şi cred că trebuie să folosim acea experienţă pentru a creşte prezenţa medicamentelor româneşti prin intermediul dumneavoastră în întreaga zonă a Asiei de Sud-Est”, a transmis șeful Guvernului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.