Ministrul Digitalizării: Companiile și instituţiile publice nu vor mai fi nevoite să îşi printeze şi să arhiveze documentele

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță că a emis ordinul care stabileşte criterii transparente pentru arhivarea electronică în România. „Companiile, instituţiile publice nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele”, spune ministrul.

„Am emis astăzi un ordin de ministru prin care am stabilit criterii transparente şi simple pentru arhivarea electronică în România. Ştim cu toţii că astăzi, ca să poţi să închizi ciclul arhivării electronice, într-o companie privată sau instituţie publică, trebuia ca la final să printezi un document pe care ulterior să îl arhivezi într-un document în format fizic. Ei bine, de astăzi, s-au creat reguli noi. Am adus România, după mai bine de 10 ani în care nu am avut modificări şi actualizări de legislaţie într-o zonă în care suntem pe acelaşi tipar al legislaţiei europene”, a anunțat Bogdan Ivan.

Potrivit ministrului, companiile, instituţiile publice din România nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele. Acestea vor putea în baza unei semnături electronice să aibă întreg circuitul documentelor în format electronic digital.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.