Grindeanu: Nu vom recepționa podul de la Brăila până când toate neconformităţile nu vor fi îndepărtate de către companie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că podul de la Brăila nu va fi recepţionat până când toate neconformităţile nu vor fi îndepărtate de către companie.

„E absolut inadmisibil ce se întâmplă acum acolo. S-au terminat lucrările pe partea brăileană a malului Dunării, toată acea traversare peste linia de cale ferată, toate lucrurile sunt finalizate. Compania cam refuză să facă notificarea. Traficul din Brăila este dat peste cap în acest moment, este dat peste cap în acest moment pentru că ei refuză să facă această notificare”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că recepţionarea obiectivului de investiţii nu se va face dacă nu vor fi îndepărtate toate neconformităţile.

„Nicio secundă nu e pusă în pericol siguranţa cetăţeanului. Deci lucrul ăsta trebuie să fie cât se poate de clar. De aceea am şi dat în circulaţie acest pod. (…)Deci, siguranţa niciodată nu e pusă în pericol. Şi, doi, nu vom recepţiona acest pod până când toate neconformităţile nu vor fi îndepărtate de către companie”, a precizat Grindeanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.