Mai mulți angajați de la fabrica Continental din Sibiu, infectați cu COVID-19

SURSA FOTO: continental.com
SURSA FOTO: continental.com

Probleme la fabrica Continental din Sibiu, unul dintre cei mari producători de componente auto şi anvelope, din cauza virusului COVID-19. Mai mulți angajați au fost confirmați pozitiv, iar DSP  a început o anchetă epidemiologică.

 “DA, avem doar câteva cazuri confirmate în locația noastră. Din ceea ce știm, angajații în cauză sunt într-o stare bună, având în vedere întregul context. Împreună cu DSP și furnizorul nostru de servicii de medicină ocupațională, Rețeaua Privată de Sănătate  Regina Maria, am inițiat imediat toate măsurile preventive necesare, deoarece sănătatea și siguranța angajaților reprezintă prioritatea noastră. De asemenea, ne-am oferit tot suportul pentru familiile acestor angajați”,  a declarat pentru Sibiu Independent Alice Nistor, specialist resurse umane în cadrul Continental Sibiu.

Reprezentanții Continental au mai precizat faptul că tot departamentul Research and Developmen lucrează de acasă. Potrivit aceleiași surse, după primul caz de coronavirus confirmat în fabrică, Continental a început o campanie de testare preventivă, cu test RT-PCR. Vizați sunt angajații care sunt mai expuși unor situații posibile de contaminare sau fac parte din grupele de risc.

Măsuri pentru protecția angajaților

Încă de pe 25 martie, reprezentanții Continental au anunțat, printr-un comunicat de presă, o serie de măsuri preventive pentru a veni în sprijinul angajaților săi

„Pentru protecția angajaților noștri și ca răspuns la ajustările de producție ale clienților, modificăm treptat producția în fabricile noastre din întreaga lume, în coordonare cu clienții și furnizorii, în unele cazuri oprind-o complet.

Cu măsurile luate deja dorim în special să ne protejăm angajații. Mai mult decât atât, Continental face tot ce îi stă în putință pentru a preveni răspândirea virusului. Continental România vine și în sprijinul comunității pentru a susține lupta față de răspândirea coronavirozei. Compania a donat peste 40.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente necesare în spitale, precum două ventilatoare non-invazive și patru containere de triaj epidemiologic, în contextul creșterii numărului de persoane diagnosticate cu coronavirus. 

Echipa de management se întâlnește zilnic pentru a analiza situația curentă și pentru a stabili măsurile care se impun. Sănătatea și siguranța angajaților reprezintă principala noastră prioritate și, prin urmare, am luat mai multe măsuri pentru locațiile în care ne desfășurăm activitatea. Majoritatea angajaților din centrele de dezvoltare și cercetare, acolo unde activitatea acestora o permite, are posibilitatea de a lucra de acasă pe o perioadă extinsă de timp, în timp ce activitatea operațională din centrele de producție poate suferi schimbări ale programului, inclusiv suspendarea temporară a activității”, se arată în comunicatul de presă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.