Nicușor Dan propune o soluție prin care își bate joc de locuitorii din cartierul Greenfield

Deschiderea Vadului Moldovei pentru locuitorii din Greenfield rămâne pentru un viitor imprevizibil, după ce primarul general, Nicușor Dan, a propus, probabil în bătaie de joc, o procedură care are șanse minime să  soluționeze problema drumului Vadul Moldovei.

Primarul general, Nicușor Dan, a promovat pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi un „Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri privind transmiterea, PENTRU O PERIOADĂ DE 4 ANI, a „Drumului D68-FE004 – 0,572 km, tronson cuprins între borna 38 și borna 58 Pădurea Băneasa”, identificat cu număr cadastral 276707 și a Drumului D68-FE004, tronson cuprins între borna 58 și borna 40, Pădurea Băneasa, identificat cu nr cadastral 276985 din domeniul public al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Ilfov în domeniul public al Municipiului București”.

„Acolo, există o bucată de drum forestier și o bucată de fond forestier, adică, juridic, pădure. Singura modalitate de a transmite dreptul de proprietate, fără a scoate din fondul forestier, este amenajarea unei păduri – parc. Variantă pe care nu am luat-o în discuție. Și, atunci, este obligatorie o solicitare de scoatere din fondul forestier. Trebuie, mai întâi, să solicităm transmiterea, cu titlu gratuit, a drumului forestier, de la statul român, administrat de Romsilva, la Municipiul București, cu păstrarea funcțiunii de drum forestier (… și n.r.) prevederea unei utilități publice locale pentru el.

Urmată de un memoriu, pe care Ministerul Mediului îl înaintează către Guvernul României și de o Hotărâre de Guvern. Pentru că acea bucățică de teren, care are regim de fond forestier, este mai mică de un hectar, instituția statului român care are autoritatea de a ne-o da este Garda Forestieră”, a explicat Nicușor Dan procedura pe care își propune să o urmeze pentru a soluționa problema drumului Vadul Moldovei.

Edilul șef al Capitalei a insistat asupra faptului că este vorba despre o soluție temporară, pe durata a patru ani, timp în care dezvoltatorul Cartierului Greenfield ar urma să facă alte ieșiri către Șoseaua de Centură.

„Și menționez că doresc să păstrăm această…, pentru ambele bucăți, doresc să păstrez această durată de patru ani, pentru ca, în acest timp, investitorul să facă ceea ce și-a asumat în fața locuitorilor, să-și facă celelalte ieșiri din cartier”, a subliniat Nicușor Dan în fața consilierilor generali.

Consilierii și Romsilva, „nu este o soluție acceptabilă”

Asta în ciuda faptului că mai mulți consilieri municipali, dar și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, au reiterat punctul de vedere potrivit căruia scoaterea din fondul silvic cu titlu temporar a terenului și drumului forestier nu este o soluție acceptabilă din punct de vedere legal.

Astfel, consilierul municipal USR Dan Milea a subliniat că nu există prevederi legale care să permită circulația generală pe un drum forestier.

„Poate cineva din sala asta – poate un specialist, știu și eu, să ne spună cum se va face acest drum? Cum va deveni acest drum forestier drum?

Deci, va rămâne tot drum forestier și va fi pentru traficul persoanelor?

Eu nu cunosc nicio lege care permite circulația publică pe un drum forestier, fără scopul definit foarte clar în Legea fondului forestier.

În al doilea rând, în proiect, așa cum l-am văzut eu, se va permite accesul numai al anumitor persoane.

Adică, dintr-o dată, încalcăm și Constituția? Adică, ce fel de drum public va fi ăsta, numai pentru anumite persoane?

Cum vine asta, să-l scoatem, peste patru ani, și cum va fi băgat înapoi, în fondul forestier?

Că nu prea există o bază legală pentru treaba asta. Poate ne explică cineva”, a întrebat Dan Milea.

De altfel, și într-o adresă a Romsilva, cu nr. 3581/C.R./27.06.2023 se precizează că posibilitatea ocupării temporare a unui teren forestier în vederea construirii unui drum de interes public local „nu trebuie să facă obiectul unei ocupări temporare, ci a unei scoaterii definitive terenului din fondul forestier, întrucât la finalul perioadei aprobate pentru ocuparea temporară terenul trebuie adus la starea inițială, apt pentru plantat arbori”.

Romsilva se îndoiește de faptul că terenul va fi readus la starea inițială, după cei patru ani, deoarece, construirea Drumului de utilitate publică locală „presupune excavare pământului vegetal, compactarea unor straturi succesive formate din amestecuri de diferite sorturi de piatră, acoperite în final cu covor asfaltic”, conform adresei Regiei Naționale a Pădurilor.

Consilierul municipal liberal Andrei Badiu a fost de părere că proiectul promovat de către primarul general Nicușor Dan nu va rezolva problema drumului Vadul Moldovei.

„Întrebarea mea este: dacă noi votăm acest proiect de hotărâre, în cât timp vor putea cei din Cartierul Greenfield să aibă acces în cartier prin drumul pe care noi îl solicităm Guvernului?

Trăim un paradox, un paradox între două solicitări a doi primari din Municipiul București.

Un primar solicită un aviz de defrișare, pentru a face un drum, și nu-l obține.

Iar alt primar solicită emiterea unei hotărâri (… de Consiliu General n.r.), pe care, probabil o va obține, dar care nu va face un drum”, a declarat Badiu, făcând referire la situația lucrărilor de lărgire a Străzii Valea Largă, blocate din cauza lipsei avizului de defrișare a 400 de copaci.

Strada Valea Largă face legătura între Prelungirea Ghencea și Bulevardul Timișoara, iar avizul de defrișare ar trebui să vină de la Primarul General Nicușor Dan.

Consilierul general PNL Diana Mardarovici a subliniat că soluția pentru drumul Vadul Moldovei se află la primarul Sectorului 1, care a fost împuternicit de către Consiliul General al Municipiului București să preia administrarea drumului forestier și să plătească taxa de administrare.

„De principiu, situația, în realitate, nu s-a schimbat cu nimic. Doamna Clotilde Armand poate, în continuare, să rezolve problema, astăzi, a acestui drum. Nu e nevoie de această hotărâre (… a CGMB n. r.).

Însă, așa cum doamna Armand n-a făcut nimic, de când e primar, nu ne miră că n-a făcut nimic pentru Greenfield.

În consecință, încercăm noi să facem ceva, să mergem înainte”, a declarat Mardarovici.

Consilierul Municipal liberal nu era convinsă de eficiența demersului propus de către Nicușor Dan.

„Știm că domnul primar general ne-a spus că, dacă acest proiect nu va aduce ca rezultat rezolvarea problemei, vom modifica proiectul, în viitor, astfel încât să ajungem la o soluție pentru locuitorii din Greenfield”, a mai spus Mardarovici.

În final, proiectul a primit 29 de voturi favorabile și o abținere din partea consilierului general USR Dan Milea. El nu a fost adoptat, deoarece ar fi avut nevoie de o majoritate de două treimi, fiind unul patrimonial, transmite BUCUREŞTI FM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.