joi, mai 23, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăProiectul de lege privind starea de alertă, modificat din nou

Proiectul de lege privind starea de alertă, modificat din nou

-

Deputații juriști au fost convocați pentru o nouă ședință a comisiei, după ce legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă a fost adoptată greșit. Este vorba de un amendament care introduce amenzi pentru fapte care sunt prevăzute în articole.

Noul document elaborat de deputații din Comisia Juridică cuprinde mai multe modificări printre care introducerea printre magazinele care pot fi deschise în perioada stării de alertă a mall-urilor mici, cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați. De asemenea, pot fi deschise terasele pe perioada stării de urgență. Conform legii, cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun, potrivit Digi24.

În legea care reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației. Sunt prevăzute și amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cine este denunţătorul lui Coldea: Primul om de afaceri anchetat de Parchetul European

0
Cătălin Hideg, cel care i-ar fi denunțat la DNA pe generalul în rezervă Florian Coldea, fost șef al SRI, și pe avocatul Doru Trăilă, este un om de afaceri ce face parte dintr-o aripă a masoneriei și a fost...