duminică, iunie 16, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăBucureşti. Accident în curtea Spitalului Victor Babeş

Bucureşti. Accident în curtea Spitalului Victor Babeş

-

O femeie a fost rănită în curtea spitalului Victor Babeș, după ce mașina în care se aflau a intrat intr-un pom. Șoferița, venită să facă vaccinul antirabic, a pierdut controlul masinii, după ce a confundat frâna cu accelerația.

După ce s-a vaccinat, femeia s-a urcat în mașina parcata în parcarea spitalului. În mașină mai erau alte două femei pasagere. În momentul în care femeia s-a urcat la volan a confundat frâna cu accelerația și a pierdut controlul mașinii. Femeia a lovit o altă mașină parcată în incintă, a trecut de gardul spitalului. Ea a intrat într-un loc de joacă amenajat în curtea spitalului, mașina oprindu-se într-un pom. În urma acestui incident soferita a fost accidentata, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului, potrivitobservat ornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Firea anunţă că pleacă la Parlamentul European după ce a pierdut alegerile la Primăria Capitalei

0
Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat, vineri, că va merge ca europarlamentar, la Bruxelles, după rezultatul alegerilor din 9 iunie. CITEŞTE ŞI: Cererea de judecare a lui Vlad Pascu pentru omor calificat, respinsă Gabriela Firea a fost întrebată la Braşov dacă...