luni, iunie 17, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă oră Dâmbovița. Tânăr blocat într-un puţ în subsolul unei case

 Dâmbovița. Tânăr blocat într-un puţ în subsolul unei case

-

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Dâmbovița a rămas blocat într-un puţ, în interiorul unei case, la subsol. Pompierii care au fost chemaţi pentru intervenţie în Doiceşti, reuşind să scoată barbatul în viaţă,  dar nu s-a aflat cum a ajuns acolo.

Persoana blocată era inconştientă la momentul în care ajutoarele au sosit. „La locul indicat echipajele de intervenție au găsit o persoana blocată într-un puț aflat în interiorul casei, la subsol. Imediat au început operațiunile de extragere a persoanei care se afla la o adâncime de aproximativ 7 metri și nu comunica cu pompierii, posibil inconștientă. Pentru gestionarea optimă a acțiunii de salvare au fost mobilizate forțe de la Detașamentele Târgoviște și Pucioasa cu 3 autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD și containerul multirisc”, au declarat pompierii de la ISU Dâmbovița. Tânărul a fost preluat, fiindu-i acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenției, potrivit antena3.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Cine este românul ucis de o rachetă în Congo

0
Apar dezvăluiri cutremurătoare despre românul ucis de o rachetă în Congo. Sam, așa cum îi spuneau prietenii, a murit în timp ce se afla într-o misiune în Congo. Le promisese celor dragi că este ultima. Mersese acolo în speranța...