Turismul medical are un potențial imens în România

Carmen Holban
Carmen Holban

Turismul de sănătate are un potențial imens în România, a declarat deputatul PSD Carmen Holban. Potrivit acesteia, România are fundația pe care se poate dezvolta turismul medical, dar, în același timp, trebuie ca acest lucru să se concretizeze într-un ritm mult mai alert.

Deputatul Carmen Holban considera ca Romania are toate condițiile pentru a crește acest domeniu, respectiv profesioniști în sistemul medical, zeci de stațiuni balneoclimaterice, dar și resursele naturale necesare prin care se poate transforma turismul de sănătate într-un veritabil vector de dezvoltare locală, regională și națională.


„Zilele acestea, în Antalya, alături de doamna deputat Grațiela Gavrilescu, am participat la lucrările Congresului Internațional al Turismului pentru Sănătate, ca urmare a invitației lansate de către președinta Asociației Femeilor de Afaceri România-Turcia, doamna Birgül ŞENYUVA. Cu această ocazie, am vizitat clinicile și spitalele din regiune, dar și instituțiile implicate în formarea specialiștilor și cele care asigură servicii medicale pacienților. Prin urmare, alături de colegele și colegii parlamentari, vom propune ca autoritățile din domeniul sănătății și al turismului să identifice cele mai bune soluții de promovare a turismului medical național.”, a declarat deputatul Carmen Holban.

Turismul de sănătate este un termen mai larg pentru călătorii, care se concentrează pe tratamente medicale și pe utilizarea serviciilor de asistență medicală. Acesta acoperă un domeniu larg de turism orientat spre sănătate, de la tratament preventiv și conductiv pentru sănătate la forme de reabilitare și curative de călătorie. Turismul de welness este un domeniu conex.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.