joi, septembrie 19, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMinistrul Justiţiei, prima reacţie după eliberarea doctoriţelor acuzate de omor: Mai sunt...

Ministrul Justiţiei, prima reacţie după eliberarea doctoriţelor acuzate de omor: Mai sunt şi momente în care, ca în orice fel de profesie, mai sunt şi uscături!

-

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut o primă reacție după eliberarea doctorițelor de la Spitalul Pantelimon.

CITEŞTE ŞI: Doctoriţele de la Spitalul Pantelimon acuzate de omor au intrat în concediu

Ea a afirmat că îşi doreşte ca „în toate sistemele din România, că vorbim de sistemul judiciar, că vorbim de sistemul de sănătate, organismele care fac evaluarea anumitor speţe să o facă cum trebuie”, ea subliniind că îi este greu să creadă „că nu există erori în diverse sisteme”. „Dacă ne vom apăra în permanenţă şi dacă vom încerca în permanenţă să punem batista pe ţambal şi să spunem că nu e nimeni vinovat, atunci cred eu că lucrurile nu vor merge în direcţia corectă”, susţine ministrul, adăugând că „dacă cineva a greşit în acest caz, dacă cineva a încălcat legea, atunci acel om, că e asistentă, că este medic, trebuie să plătească”.

„Opinia mea în acest caz nu am să v-o spun, dar am să vă spun o opinie în general. Nu am voie, ca ministru al Justiţiei, să comentez dosare în desfăşurare sau soluţii ale instanţelor, chiar dacă uneori ele mă mâhnesc sau mă bucură. Am să vă spun însă, că fiind persoană publică, îmi doresc tare mult să văd cum încrederea în sistemul de sănătate din România poate fi în termen relativ scurt timp restabilită şi sper ca Ministerul Sănătăţii, colegii din sistem să poată lua acele măsuri şi să poată face acele discuţii astfel încât cei care-şi fac treaba aşa cum trebuie în sistemul de sănătate să simtă aprecierea noastră”, a afirmat Alina Gorghiu joi, în timpul unei vizite în judeţul Prahova, întrebată ce părere are despre eliberarea celor doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de uciderea cu premeditare a unui pacient.


‘Dacă cineva a greşit în acest caz trebuie să plătească’

Gorghiu a precizat că, în calitate de mamă, a mers destul de des în spitale şi a constatat că sunt cadre medicale care îşi îndeplinesc meseria cu profesionalism .

„Dar în acelaşi timp nu pot să nu remarc faptul că mai sunt şi momente în care, ca în orice fel de profesie, mai sunt şi uscături. Dacă cineva a greşit în acest caz, dacă cineva a încălcat legea, atunci acel om, că e asistentă, că este medic, trebuie să plătească. Dar aici nu eu sunt cea care decide, ci o instanţă din România va analiza probele procurorilor, vor analiza probele pe care persoanele respective le aduc şi vor decide pe cale consecinţă. Mi-aş dori însă ca în toate sistemele din România, că vorbim de sistemul judiciar, că vorbim de sistemul de sănătate, organismele care fac evaluarea anumitor speţe să o facă cum trebuie, pentru că mi-e greu să cred că nu există erori în diverse sisteme. Mi-aş dori să se vadă când sunt erori şi să-şi corecteze sistemul propriile greşeli şi să elimine din colectivitate acele persoane care greşesc, sau care încalcă legea. Dacă ne vom apăra în permanenţă şi dacă vom încerca în permanenţă să punem batista pe ţambal şi să spunem că nu e nimeni vinovat, atunci cred eu că lucrurile nu vor merge în direcţia corectă. Dar justiţia e una, partea de a curăţa sistemul din interior este altceva şi legiuitorul va trebui să facă lucrurile să meargă în direcţia corectă” a adăugat ministrul.

Nu există sistem perfect

„Pot să fac o apreciere generală: nu există sistem care să fie perfect. Dar cred că, cu proceduri, cu legi aplicate aşa cum trebuie, acele organisme – că vorbim de Inspecţia Judiciară, că vorbim de Colegiul Medicilor, că vorbim de orice altă instituţie care are ca atribuţii să vadă dacă s-a întâmplat vreun derapaj de la calea firească a lucrurilor – acele instituţii trebuie să-şi facă cum trebuie treaba. Şi atunci probabil că oamenii ar avea şi mai multă încredere în sistemul respectiv”, a mai afirmat aceasta. Ea spune că în orice sistem lucrurile pot fi făcute să funcţioneze „printr-un efort colectiv”.

Cele două doctoriţe au fost arestate preventiv în 8 august, prin decizia Tribunalului Bucureşti.

Cei doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare după decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină.

Întrebată dacă în opinia sa sistemul de medicină legală este infailibil, Alina Gorghiu a subliniat că nu răspunde punctual.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă s-a trezit cu microfonul tăiat în Parlamentul European: Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni…

0
Eurodeputata Diana Șoșoacă s-a trezit cu microfonul tăiat, când a vorbit de la tribuna Parlamentului European despre posibilitatea unui nou vaccin împotriva Variolei Maimuței. CITEŞTE ŞI: Lasconi refuză să participe la dezbateri cu Şoşoacă „Nu v-a ajuns plandemia de Covid care...