De aproape trei săptămâni, Sorin Oprescu, șeful Secției Chirurgie IV, din Spitalul Universitar, îți bate joc de regulile instituite în starea de alertă. Deși acestea interzic adunările cu mai mult de opt persoane în spațiile închise, Oprescu înghesuie zi de zi câte 20 de medici și asistenți într-o sală de ședințe, fără aerisire, la raportul de gardă. Medicii sunt revoltați de atitudinea fostului manager al Spitalului Universitar.
Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica
Primele semnale că fostul primar general Sorin Oprescu încalcă regulile stării de alertă chiar în Spitalul Universitar au apărut public pe 22 mai, când postul de televiziune România TV a difuzat imagini cu circa 20 de medici și asistente ieșind din sala raportului de gardă.
Sorin Oprescu i-a disperat pe medici
La acea dată, ziarul Cetățeanul fusese deja sesizat de către mai mulți medici din secția condusă de Sorin Oprescu, revoltați că li se pune sănătatea în pericol.
„La raportul de gardă vin constant 20 de persoane, aceeași sală, fără să ni se ceară măcar părerea. Este o cameră de 6 pe 4 metri. Nimeni nu a îndrăznit să-i spună (n.r. lui Sorin Oprescu) că nu este normal. Riscul de contaminare este ridicat”, este doar una dintre mărturiile medicilor de la Chirurgie IV.
Asta după ce în perioada în care spitalul a fost condus de partenera de viață a lui Oprescu, medicul Adriana Nica, la unitatea medicală s-a declanșat un focar de infecție, cu peste 100 de victime – medici și pacienți.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Rujuri cu Covid la Spitalul Universitar
Starea de alertă, sfidată de Oprescu în mod repetat
În aceeași zi, am întrebat conducerea Spitalului Universitar dacă imaginile apărute în spațiul public sunt reale, dacă acest fenomen se întâmplă și în alte secții ale spitalului și ce sancțiuni se pot aplica în aceste cazuri. Puteți citi solicitarea făcută de ziarul Cetățeanul la sfârșitul acestui articol.
După difuzarea imaginilor, Sorin Oprescu a continuat să sfideze regulile, convocând mai mult de opt medici la raportul de gardă în aceeași încăpere de la etajul 7 al SUUB, cameră fără aerisire directă.
Medicii ne-au comunicat că au fost 11 prezenți la raportul de gardă din 25 mai, 14 la cel din 27 mai și 20 medici și asistenți la raportul din 28 mai.
CITEȘTE ȘI: Adriana Nica, partenera de viață a lui Sorin Oprescu, demisă din funcția de manager a Spitalului Universitar
Sorin Oprescu, din camera cu 20 de medici: „Aici e Chirurgie IV”
Cum managerul spitalului Cătălin Cîrstoiu nu a răspuns întrebărilor noastre, am verificat și am văzut cu ochii noștri, marți dimineață, cum sunt sfidate aceste norme elementare de prevenție împotriva coronavirusului la cel mai mare spital din țară.
La ora 8.05, reporterul Cetățeanul a intrat în sala de raport a Secției Chirurgie IV, de la etajul 7. În sală se aflau Sorin Oprescu și alți circa 20 de medici și asistenți. Cei mai mulți cu măști, unii fără, țineau raportul de gardă. Chestionat ce caută în sala de ședințe, jurnalistul Cetățeanul a întrebat dacă a numerit corect la Secția Chirurgie III. „Nu, aici e Chirurgie IV”, a răspuns flegmatic Sorin Oprescu. Unul dintre cei 20 de medici a făcut precizarea că Secția Chirurgie III se află un etaj mai jos. Acolo însă rapoartele de gardă se țin online, la fel ca la toate celelalte secții. Numai la Sorin Oprescu sunrt sfidate regulile.
CITEȘTE ȘI: Fosta șefă de la Universitar, Adriana Nica, testări Covid la negru pentru VIP-urile din Ministerul Sănătății
35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi infectaţi la Spitalul Universitar
La începutul lunii aprilie, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că nu mai puțin de 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi de la Spitalul Universitar au fost identificaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus.
După acest incident, la sfârșitul lunii aprilie, managera Adriana Nica a fost demisă de ministrul Sănătății pentru că nu a luat „măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical”.
Adriana Nica este intimată în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu, dosar care are termen miercuri, 3 iunie.
CITEȘTE ȘI: Minciunile din procesul lui Oprescu! Cum s-au lăsat păcăliți procurorii DNA – relația cu Adriana Nica
Cetățeanul TV