Ayten Gerea, nevasta fostul ministru Andrei Gerea, a încasat anul trecut de la Transgaz, companie controlată de statul român, un „modest” ajutor social de 18.730,68 lei – echivalentul a șase salarii medii nete. Pe lângă ajutorul social, Aytan Gerea mai primește de la Transgaz și un salariu consistent, de „specialist în relații publice”.
Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica
Soțul asistatei social de la Transgaz, Andrei Gerea, fost ministru al Economiei și al Energiei în Guvernul Ponta este actual deputat ALDE. Secretariarul General al Guvernului deține, în numele statului român, 58,51% din Transgaz SA, compania care o asistă social pe soția deputatului ALDE. Plătită și din facturile pe care le achităm la gaze!
Ajutoare sociale pentru nababii Transgaz SA
Da, ați citit bine. Nababii plătiți regește de Transgaz primesc de acolo și ajutoare sociale. Se întâmplă într-o companie de stat unde șefii instituției se întrec în risipirea banului public.
Transgaz este o companie deținută de către statul român prin Secretariatul General al Guvernului (58,51%) și de către alți acționari (41,49%), cu o capitalizare totală de aproape 1 miliard euro.
Informațiile privind ajutoarele sociale acordate de Transgaz sunt publice și apar în documentul „POLITICA PRIVIND ACORDAREA SPONSORIZĂRILOR ȘI AJUTOARELOR SOCIALE LA NIVELUL SNTGN TRANSGAZ SA ÎN ANUL 2020”.
CITEȘTE ȘI: Nababii de la gaze! Cheltuieli nesimțite la Transgaz. Acționar majoritar este Statul
Soții Gerea, venituri salariale de peste 53.000 de euro
„Nevoia” de ajutor social este cu atât mai dubioasă dacă privim declarația de avere a acestora. Soții Gerea dețin numeroase proprietăți, iar veniturile realizate de cei doi se ridică la 250.845 lei (peste 53.000 de euro). Potrivit aceluiași document, Ayten Gerea a avut numai în 2018 venituri salariale de 110.841 lei (aproximativ 23.500 euro), bani încasați de la Transgaz, unde soția fostului ministru lucrează ca specialist în relații publice, și de la Romaqua SA – pentru servicii de consultant marketing.
„La nivelul SNTGN TRANSGAZ SA, acordarea de ajutoare sociale salariaţilor este reglementată prin procedura de proces PP-52, şi se derulează prin Serviciul Administrativ și Activități Corporative care instrumentează cererile de ajutor social primite din partea angajaţilor (în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă în vigoare) şi le supune spre aprobare Consiliului de Administraţie”, se arată în documentele oficiale ale Transgaz.
Andrei Gerea: „Să știți că soția mea muncește foarte mult pentru Transgaz”
Reporterii Cetățeanul l-au contactat pe deputatul ALDE Andrei Gerea, pentru a explica de ce soția sa avea nevoie de ajutor social și pentru ce sunt acești bani. Ințial, Andrei Gerea a spus că nu știe despre ce este vorba, dar o va întreba pe soția sa.
-Cetățeanul: Ne puteți spune pentru ce a primit soția dumneavoastră acești bani?
-Andrei Gerea: Nu știu, nu am idee în momentul de față, nu am cum să vă ajut.
-Cetățeanul: Este vorba de o sumă mare…
-Andrei Gerea: Este, dar nu știu despre ce este vorba. Trebuie să o întreb…
-Cetățeanul: Avea soția dumneavoastră nevoie de ajutor social?
-Andrei Gerea: Stimate domn, ce nu înțelegeți? Nu știu despre ce este vorba, o să o întreb. Eu când am solicitat de la companie veniturile pe anul trecut le-am pus frumos pe declarația de avere. Nu știu despre ce este vorba.
Deputatul ALDE: „Într-adevăr, sună cam… ”
Fostul ministru a vrut să puncteze neapărat importanța muncii prestate de soția sa pentru Transgaz.
-Andrei Gerea: Am văzut că ați făcut trimitere la calitatea de soție a mea, dar să știți că muncește foarte mult pentru Transgaz și eu cred că ar merita să faceți o anchetă și cu privire la ce face ea (n.r. la Transgaz) și cât umblă prin țară, inclusiv cu mașina proprie, ce probleme a rezolvat pe zona BRUA, cum s-au obținut aprobările. Ar fi o chestie foarte interesantă sp vedeți ce înseamnă să iei aprobări pentru un proiect cum este BRUA și cum administrațiile locale zici că toate sunt cu piciorul pe frână. Eu vă spun că ați avea niște surprize în ceea ce o privește. La restul nu mă bag…
Ulterior, după ce și-a consultat soția, Andrei Gerea a revenit cu explicații.
-Andrei Gerea: Am vorbit cu soția, pentru că eram și eu intrigat, și mi-a spus că este vorba de pachetul salarial, prin care sunt decontate anumite servicii, de sănătate și altele de genul ăsta.
-Cetățeanul: Sub forma ajutoarelor sociale? Nu e cam dubios?
-Andrei Gerea: Aia e problema lor cum fac. E parte din contract, dacă ei așa o denumesc… Au niște clauze în contract, prin care li se decontează anumite lucruri. Și pun treaba asta ca fiind ajutor social. Da, într-adevăr sună cam…
CITEȘTE ȘI: „Piloți” la Transgaz – consilieri, neveste de politicieni și tot felul de sinecuriști
Salariați sau asistați social?
Nu numai soția lui Andrei Gerea a beneficiat de ajutor social de la Transgaz, dar și alți salariați. Anul trecut, Transgaz a acordat ajutoare sociale în valoare de 395.486 lei, unui număr de 34 de persoane. În total, în perioada 2015-2019, compania a cheltuit pe aceste ajutoare 1.19 milione lei.
Sursele noastre din companie spun că alți doi beneficiari ai ajutoarelor sociale Transgaz, Gheorghe Ștefan și Oana Monica Ștefan (soț și soție, spun sursele) ar fi de fapt foștii colegi de facultate ai directorului general Ion Sterian. Cei doi au încasat de la Transgaz, sub forma ajutorului social 89.225,07 lei (în anul 2018), respectiv 91.259 lei (în anul 2017).
Maria Ricarda Țichindeleanu (același nume cu cel al șefei Serviciului de Resurse Umane de la Transgaz – al cărui soț derulează contracte cu firma de pază pe care o patronează), a încasat și ea ajutoare sociale de 9.122 lei. Alte nume de asistați social, semnalate de sursele noastre ca fiind angajați ai Transgaz sunt: Andrea Barbu, translator la Transgaz Mediaș – 30.147,41 lei (anul 2019), Adrian Ioan Moldovan, șef de sector la Transgaz Brașov (care în declarația de avere și-a mascat veniturile salariale cu o bandă neagră) – 3.900 de lei, Dionisie Lorincz – economist, angajat al Serviciului Comunicare și Relații Publice al Transgaz – 29.268 lei (anul 2019), Cristian Crețu – 48.593 de lei (anul 2019) etc.
Solicităm oficial, pe această cale, directorului general Ion Sterian, să confirme sau să infirme informațiile de mai sus și să explice care este substratul acordării acestor așa-zise ajutoare sociale, în contextul afirmațiilor făcute de deputatul ALDE Andrei Gerea, cu privire la adevărata semnificație a „ajutoarelor sociale”.
Cerem Secretariatului General al Guvernului să verifice cheltuielile nesimțite de la Transgaz SA. Vom reveni cu alte dezvăluiri despre matrapazlâcurile din curtea societății naționale condusă de Ion Sterian.
Cetățeanul TV
Trebuie să se termine cu chestiile astea.