Cutremur în România, cu magnitudinea de 5,2 în România, în zona seismică Vrancea. Seismul s-a resimțit și în Capitală, dar și în Republica Moldova.
Potrivit INFP, luni, 16.09.2024, 17:40:18 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău „un cutremur semnificativ cu magnitudinea EWS 5.2, la adâncimea de 152.531 km”.
Cutremurul a fost resimțit în Capitală, Iași, dar și Galați. „Cutremurul s-a produs la 52km SE de Sfantu-Gheorghe, 54km E de Brașov, 62km NV de Buzău, 70km V de Focșani, 72km N de Ploiești, 97km NE de Târgoviște”, anunță Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
În urmă cu puțin timp, în zonă seismică Vrancea, Buzău s‐a produs un cutremur cu magnitudinea de 5.2 pe scara Richter, adâncime de 140 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.
Cetățeanul TV