sâmbătă, septembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăCe spune Ciolacu despre salariile diferențiate ale unor categorii de bugetari

Ce spune Ciolacu despre salariile diferențiate ale unor categorii de bugetari

-

Premierul Marcel Ciolacu a venit cu explicații privind majorarea salariului minim a angajațiilor din construcții și agricultură, acestea fiind diferențiate.

„Același lucru l-am avut cu toți partenerii. Acolo nu a fost solicitarea de creștere, știți că acolo este mult mai mare, avem la 4.500. Urmează să vină după aceea fiecare. A fost o abordare din partea patronatelor, în primul rând, pe urmă au venit și sindicatele – ambii parteneri sociali ai Guvernului-și au venit cu o propunere de modificare a salariului minim în funcție de ramuri și de categorii.

Între timp, la nivel european, familia social-democrată a venit și avem de aplicat salariul minim european, dei cu alte cuvinte o viziune la nivel european. Părearea mea este să nu mai inventăm noi iar apa caldă și să mergem pe o vizune europeană a UE, care pentru aceeași muncă să fie plată egală și avem termen de implementare pe 15 noiembrie”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, citat de știripesurse.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ponta şi-a recâştigat titlul de doctor: Instanţa Supremă a luat decizia!

0
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii...