Ministerul Afacerilor Externe continuă să dezinformeze în comunicările oficiale și să o protejeze pe directoarea ICR Andreea Dincă, chiar și după ce ziarul Cetățeanul a publicat dovezi irefutabile care probează fără tăgadă că șefa ICR Viena a permis organizarea unei petreceri private ilegale în sediul institutului.
Anchetă realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica
Ziarul Cetățeanul a dezvăluit că, în ianuarie 2023, sala de conferințe a ICR Viena, care ar trebui să reprezinte și să promoveze cultura și civilizația națională în afara țării, a fost transformată în salon de petreceri pentru persoane neautorizate. Cea care a permis asta este chiar directoarea ICR Viena, Andreea Dincă.
Deși faptul este este extrem de grav, dat fiind că ICR Viena funcționează în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe, iar accesul în sedii se supune unor norme clare de securitate, MAE mușamalizează totul.
Deși dovezile că în sediul ICR a fost organizată, ilegal, fără nicio aprobare a ICR București sau MAE, o petrecere de majorat, Ministerul Aafcerilor Externe continuă să susțină că a fost o reuniune (probabil pastorală) a Bisericii Penticostale!?! Judecați și dumneavoastră dacă Ministerului Afacerilor Externe i se lungește nasul.
CITEȘTE ȘI Cuibul mincinoșilor de la Ministerul Afacerilor Externe. Petrecerea de la Viena!
„Autism” la Ministerul Afacerilor Externe. Șefii MAE nu-și iau mâna de pe Andreea Dincă
La solicitarea Cetățeanul, Ministerul Afacerilor Externe a demarat o verificare, pentru investigarea gravului incident de securitate.
A fost de fapt un simulacru de anchetă, făcut de șeful Corpului de Control și Evaluare Diplomatică, Ion Pascu, menit să o „albească” pe șefa ICR Viena.
Prezentăm în continuare pozele de la „reuniunea pastorală” a Bisericii Penticostale. Imaginile surprind mesele încărcate cu mâncare așezate chiar sub tablouri aduse la ICR Viena în regim de expoziție, un act de total dispreț față de cultură și artă.
Disprețul directoarei ICR Viena, Andreea Dincă, cea care a permis petrecerea de majorat, nu este întrecut decât cel al șefilor MAE care o protejează.
Și după ce au văzut fotografiile publicate în ziarul Cetățeanul decidenții de la Externe au continuat să susțină că, de fapt, la ICR Viena a avut loc un eveniment cultural – o reuniune a Bisericii Elim din Viena.
„La solicitarea dumneavoastră nr 506/29.12.2023, vă facem cunoscut că, în legătură cu reuniunea unor membri ai Bisericii Elim din Viena, din ianuarie 2023, MAE nu deținem informații suplimentare față de cele ce v-au fost comunicate deja prin adresa de răspuns nr A3/539, din 11.05.2023, precum și prin adresa de răspuns a ICR Viena nr 118 din 27.05.2023. Reamintim faptul că verificările întreprinse de MAE pe această temă nu confirmă informațiile prezentate în sesizările dumneavoastră”, este ultimul răspuns al MAE la solicitările de presă ale ziarului Cetățeanul, care sfidează, deopotrivă, adevărul și bunul simț.
Petrecere de majorat la ICR Viena printre tablouri de expoziție
În perioada în care directoarea Andreea Dincă a permis accesul în sediul ICR Viena al unor persoane neautorizate pentru a organiza o petrecere, mai precis un majorat, institutul a găzduit expoziția de tablouri „Portals of wonder”, semnată de artista austriacă de origine română Loretta Stats.
În seara zilei de 21 ianuarie 2023, în sala de conferințe a ICR Viena, destinată strict evenimentelor culturale și de reprezentare și unde erau expuse lucrările de artă semnate de Loretta Stats, au descins zeci de petrecăreți pentru a sărbători majoratul unei tinere. La fel de grav este că niciun reprezentant al ICR Viena nu a fost prezent, petrecăreții putându-se plimba nestingheriți de nimeni prin toate birourile, inclusiv în cel al directoarei Andreea Dincă.
Într-un total dispreț față de actul cultural, mesele încărcate cu mâncăruri de petrecere au fost așezate chiar sub tablourile expoziției „Portals of wonder”.
Imaginile, care ne-au fost puse la dispoziție de persoane care au participat la chef, vorbesc de la sine și nu mai au nevoie de niciun comentariu.
CITEȘTE ȘI VIDEO Institutul Cultural Român de la Viena, salon de nunți și petreceri private. MAE știe?
Directoarea Andreea Dincă stă bine pe banii statului
Șefa ICR Viena, care încasează o leafă de 5.000 de euro pe lună, se lăfăie, pe banii statului român, într-un penthouse de 200 de metri pătrați și vine la serviciu când poate. Mai mult, pentru că e șefă și nimeni nu o trage la răspundere, șefa ICR Viena folosește pentru folosul propriu mașina de serviciu a instituției.
VIDEO Așteptată la serviciu, directoarea Andreea Dincă își plimbă câinii în timpul programului
În afară de petrecerile private organizate ilegal, reporterii Cetățeanul au mai surprins-o în 2023 pe Andreea Dincă și că folosește mașina instituției în interes personal și absentează repetat de la serviciu. De pildă, vineri, 25 februarie 2023, Andreea Dincă a ajuns la birou puțin după ora 12.00, deși programul de lucru începe la 9.00.
A ieșit din apartamentul de lux abia în jurul orei 11.00, dar nu pentru a merge la muncă, ci pentru a-și plimba câinii, însoțită de soțul ei.
Plimbarea a durat aproape jumătate de oră, până la un parc aflat la câteva străzi distanță. După alte 30 de minute, în jurul orei 12.00, Andreea Dincă a ieșit din locuință și s-a îndreptat, în sfârșit, spre sediul ICR, dar nu cu mașina proprie sau transportul în comun.
Revenind la Viena la jumătatea lunii august am găsit din nou Institutul Cultural Român cu ușile închise. Dovada, mai jos!
Colegii din Ministerul Afacerilor Externe se întreabă cum de mai este menținută în funcție Andreea Dincă, deși abaterile și derapajele sale sunt mai grave decât cele pentru care Catinca Nistor a fost zburată de la conducerea ICR Londra. Explicația ar fi, spun sursele, că Andreea Dincă ar beneficia de protecție de la cele mai înalte niveluri din MAE. Faptul că și în mandatul ministrei Luminița Odobescu MAE continuă să susțină că petrecerea de majorat a unei tinere a fost o întrunire a Bisericii Penticostale arată că nici ministra în funcție nu se poate atinge de Andreea Dincă, chiar cu prețul minciunilor în documente oficiale.
Cetățeanul TV