Criza medicamentelor, accentuată de inconştienţa şi nepăsarea de la Sănătate

criza medicamentelor

Românii se confruntă de o bună perioadă cu criza medicamentelor care se accentuează de la o zi la alta, iar Ministerul Sănătăţii întârzie să ia măsuri care să readucă situaţia la normalitate.

Potrivit datelor oficiale, obţinute chiar de la Ministerul Sănătăţii, peste 2400 de medicamente generice ieftine, majoritatea fabricate în România, şi 536 medicamente originale au fost retrase de pe piaţă.
Efectele crizei înseamnă inclusiv livrarea cu discontinuitate către farmacii a 1.075 medicamente generice, inclusiv vaccinuri, iar 452 medicamente cu Denumire Comună Internaţională Unică au fost retrase de pe piaţă.
„Cei care au de suferit în principal sunt pacienţii, în special bătrânii şi bolnavii cronici, care nu mai au acces la medicamente ieftine, dar toată lumea este afectată: copiii, adulţii de toate vârstele, medicii, farmaciştii, industria farmaceutică românească. Situaţia a fost cauzată de introducerea taxei de claw-back şi aplicarea acesteia nediferenţiat, la toate produsele. Aşa s-a ajuns ca preţurile unor medicamente să nu mai acopere costurile de producţie, astfel că mii de medicamente ieftine, de provenienţă românească, marea majoritate cu preţuri sub 25 de lei au fost scoase din fabricaţie”, a declarat deputatul PNL Antoneta Ioniţă.

Criza medicamentelor, din inconștiența celor de la Sănătate

Potrivit ei, s-au creat, astfel, dezechilibre majore în asigurarea accesului la tratament al pacienţilor şi am făcut mai multe interpelări către ministrul Sorina Pintea, dar situaţia rămâne una de actualitate. Inconştienţa şi nepăsarea de la Ministerul Sănătăţii accentuează criza medicamentelor şi pun în pericol viaţa românilor
Retragerea de pe piaţă a medicamentelor esenţiale, criza vaccinurilor, lipsa unui program coerent de vaccinare împotriva cancerului de col uterin (HPV), refuzul autorităţilor de a actualiza la timp lista medicamentelor compensate vor fi subiecte supuse dezbaterii, zilele viitoare când reprezentanții din domeniu vor participa la Palatul Parlamentului pentru discuții.
Concluziile şi propunerile vor fi înaintate Ministerului Sănătăţii, în speranţa că se vor lua nişte decizii în favoarea pacientului român.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.