Dâmbovița. Șase persoane reținute după un scandal în apropierea unui supermarket 

Șase persoane au fost reținute de polițiști pentru lovire sau alte violențe, încăierare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acestea s-au bătut lângă un supermarket din orașul Fieni, sâmbătă seara. Cele șase persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unor măsuri preventive.

„La data de 29 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de șase persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Cei șase bănuiți că, în seara zilei de 27 aprilie a.c., în jurul orei 22.40, în timp ce s-ar fi aflat în proximitatea unui supermarket de pe raza orașului Fieni, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Tot pe parcursul serii, trei dintre persoanele implicate, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea supermarketului, ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 37 de ani, și ar fi provocat distrugeri autoturismului acestuia. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte alte violențe și distrugere”, a comunicat IPJ Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.