Peste jumătate dintre medicii români nu au fost instruiți să trieze și să trateze bolnavi de coronavirus

FOTO: geralt/Pixabay.com
FOTO: geralt/Pixabay.com

Solidaritatea Sanitară, una dintre cele mai mari federații sindicale din domeniu, trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că peste jumătate dintre medicii români implicați în gestionarea crizei coronavirurului nu au fost instruiți să trieze și să trateze pacienți infectați cu noul coronavirus (COVID-19)

De asemenea, Solidaritatea Sanitară susține că peste 40% din personalul medical chestionat spune că a fost nevoit să cumpere materiale de protecție cu bani din propriul buzunar.

Principalele concluzii ale cercetării realizate de Solidaritatea Sanitară, potrivit Hotnews.

  • 78% dintre respondenți declară că unitatea în care-și desfășoară activitatea nu are suficiente echipamente individuale de protecție (70,91 %pentru întrebarea care a vizat personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar); doar 7,25% au indicat faptul că unitatea are aceste echipamente.
  • 63% dintre respondenți au indicat faptul că nu le-a fost efectuat instructajul de protecție a muncii aferent îngrijirii medicale a pacienților cu coronavirus; 55,68% au indicat același lucru pentru pacienții suspectați a fi infectați cu COVID 19.
  • 65% dintre respondenți au indicat faptul că nu le-a fost efectuată instruirea privind utilizarea, punerea și eliminarea echipamentelor de protecție personală (PPE).
  • 51,58% dintre salariați au indicat faptul că nu le-au fost furnizate protocoalele pentru evaluarea, triajul și tratarea pacienților cu COVID 19. Nu putem indica scenariul de intervenție din care fac parte acești salariați.
  • 42,6% dintre respondenți afirmă că au fost nevoiți să cumpere materiale de protecție.
  • Doar 44,59% dintre respondenți au indicat faptul că unitatea are un sistem de monitorizare a infecțiilor nosocomiale pentru personal.
  • Doar 26,9% dintre respondenți au indicat că unitatea a inițiat procedurile de consultare a salariaților/reprezentanților salariaților privind pregătirea pentru lupta cu COVID 19.
  • Numai 20,5% au indicat faptul că Comitetul de Sănătatea și Securitate în Muncă a pregătit un plan/măsuri de protecție a sănătății și securității în muncă aferente luptei cu COVID 19.
  • Doar 27,52% dintre respondenți au indicat faptul că Compartimentul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale din unitate a implementat o strategie de acțiune specifică COVID 19.
  • 68,5% dintre respondenți afirmă că sunt nevoiți să-și spele ținutele de lucru acasă.
  • 38% dintre respondenți afirmă că unitatea este pregătită să li se monteze o mască de protecție, odată cu venirea în unitatea sanitară, pacienților suspecți a fi infectați cu COVID19.
  • Doar 13,3% dintre salariați consideră că nivelul actual al personalului medical din unitate este adecvat volumului de pacienți ce ar putea fi internați.
  • Numai 42% dintre respondenți au fost informați care sunt regulile de utilizare rațională a echipamentului individual/personal de protecție (PPE) în contextul COVID 19.
  • Doar 50% dintre respondenți au indicat faptul că au fost informați care sunt principalele măsuri de protecție recomandate de INSP.

Personalul din unitățile în care sunt tratați pacienții cu COVID 19:

  • 6,76% dintre respondenți au indicat faptul că în unitatea lor sunt internați pacienți COVID 19.
  • 32% dintre respondenți au indicat că unitatea sanitară a anunțat toți angajații în momentul depistării unui pacient infectat cu COV19 în unitate.

Evoluție șocantă a pandemiei de coronavirus. Financial Times: România, pe traiectoria Italiei

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.