Arad: Un pușcăriaș a protestat pentru sex. A incendiat celula pentru că s-au interzis vizitele conjugale

FOTO: TryJimmy/Pixabay
FOTO: TryJimmy/Pixabay

Un bărbat din Arad, Lakatos Peter Karoly, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar alţi doi la câte 14 ani de detenţie. Acest lucru după ce, anul trecut, când se aflau după gratii, au baricadat celula și au dat foc saltelelor.

Astfel ei au provocat decesul altor trei persoane închise. Ele au murit  intoxicate cu monoxid de carbon.

Sentinţa nu este încă definitivă, Ea arată nu doar motivul incredibil al protestului, ci şi regulile nescrise dintr-o cameră de detenţie. Acestea au dus, în acest caz, la o tragedie.

Flăcări în celulă

Procesul a început din cauza incidentului produs în seara zilei de 19 martie, anul trecut.  Respectiv imediat după apelul de seară de la ora 20, într-o celulă din Penitenciarul Satu Mare, unde erau 10 bihoreni aflați la regim deschis şi semi-deschis. Ei mai aveau doar câteva luni rămase până să se elibereze.

Deţinuţii au blocat cu paturile uşa celulei situate la etajul III al clădirii. Ei au adunat saltelele şi le-au dat foc. Apoi s-au înghesuit  toţi în baie, unde era şi un mic geam, pentru aerisire.

Fumul gros degajat de saltelele care ardeau mocnit a intrat rapid în încăperea unde oamenii erau înghesuiți. Ei s-au urcat unii peste alții, cu schimbul, ca să poată respira. Trei dintre ei au murit în scurt timp. Alți doi au fost descoperiți inconştienţi de pompierii care au spart uşa celulei pentru a stinge focul şi să-i evacueze.

Pandemia a făcut victime

Cazul a ajuns în faţa magistraților pe 20 mai 2020. El a fost trimis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind acuzat de omor calificat faţă de trei persoane. Lakatos Peter Karoly, considerat de procurori iniţiatorul rebeliunii, respectiv Flavius Hendre și Octavian Mermeje, cei care l-au ajutat.

Lakatos a fost închis în 2018, fiind condamnat la 4 ani de detenţie, fiind prins cu mai multe fete scoase la produs pe Calea Borşului din Oradea. Hendre a primit 2 ani şi 3 luni în 2019, pentru tâlhărie calificată, după ce a atacat un bărbat în zona gării din Oradea. Mermeje a fost condamnat tot pentru tâlhărie, în 2017, primind 3 ani şi 11 luni de detenţie. El a atacat-o pe vânzătoarea unui ABC din Oradea, căreia i-a smuls lănţişorul de aur de la gât.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.