Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului trage un mare semnal de alarmă în pastorala sa de la Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. PS Iustin spune că „Lumea în care trăim, a secolului XXI, este plină de curse, de capcane, unele ascunse, iar altele la vedere”.
CITEŞTE ŞI: Florin Piersic, supus unei intervenții chirurgicale la Cluj-Napoca
„Niciodată, ca acum, omenirea nu a stat sub spectrul unui dezastru planetar. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, să ne cutremure, chemându-ne la solidaritate, la unitate, la comuniune în rugăciune, pentru salvarea umanității, coroana creației divine. O umanitate mult îndepărtată, azi, de Legea și de poruncile lui Dumnezeu; o umanitate lipsită de conștiința păcatului și a nevoii de căință; o umanitate care a uitat să-și plece genunchii și să-și înalțe ochii spre Cer, pentru a-și recăpăta conștiința și dorința de îndreptare și împăcare.”, transmite ierarhul în mesajul său pascal, în care vorbește despre războiul din Ucraina și din Orientul Mijlociu.
Pastorala în integralitate este redată mai jos:
„Învierea lui Hristos, vindecarea de păcat, suferință și moarte și izbăvirea de întuneric și iad.
„Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.”
Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți credincioși,
Hristos a Înviat!
Slăvit să fie Dumnezeul părinților noștri pentru marea Sa iubire de oameni, pentru îndelunga Sa răbdare, pentru nemărginita Sa iertare și pentru atotbunătatea Sa! El ne-a întins, din Cer, mâna salvatoare și dumnezeiască, ridicându-ne din păcat, suferință și moarte și izbăvindu-ne de întuneric și iad, prin Întruparea, Pătimirea, Răstignirea, moartea și Învierea Fiului Său. Iisus Hristos Cel înviat din morți este icoana iubirii desăvârșite a Tatălui Ceresc, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Această mare taină a iubirii părintești o retrăim în mod real, în fiecare an, de Praznicul Învierii Domnului, drept pentru care, în noaptea de Paști, cântăm: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” (Stihira Învierii de la Slava Laudelor).
Cine oare va putea să pătrundă și să înțeleagă taina lui Dumnezeu, prin care a ales modul izbăvirii neamului omenesc de întuneric, de moarte și de iad, dacă mintea lui nu va fi adumbrită și luminată de harul Duhului Sfânt, dacă nu-i va fi întemeiată pe piatra credinței fără de îndoială și nedumerire, de nu-i va fi ancorată în adevărul mântuitor și veșnic al Evangheliei lui Hristos? Hotărârea lui Dumnezeu de a salva „zidirea Sa cea căzută”, omul și umanitatea, a fost luată din veac, iar „la plinirea vremii” s-a petrecut așa cum El a rânduit, când Fiul Său a primit să facă ascultare de Tatăl, necondiționat și de bunăvoie. Sfinții Părinți ai Bisericii lui Hristos, cei de Dumnezeu purtători și inspirați de Duhul Sfânt, ne-au învățat că Fiul nu a fost constrâns de nimeni și de nimic în voința Lui, ci „voind S-a întrupat, voind a flămânzit, voind a însetat, voind a fost răstignit, voind a pătimit, voind a murit pe Cruce, în chinuri”, vărsându-Și sângele curat și dumnezeiesc, pentru spălarea și curățirea noastră, a oamenilor păcătoși. Cu 600 de ani înaintea acelui moment, Sfântul Prooroc Isaia, luminat de Dumnezeu, a deslușit taina libertății, a suferinței iubitoare, iertătoare și mântuitoare a lui Hristos, când a zis: „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).
După chipul lui Hristos ne învață și Biserica Sa cum se cuvine să înțelegem asumarea vieții Mântuitorului în propria noastră viață. Ne-o spune Însuși Domnul, atunci când se adresează Apostolilor și, prin ei, nouă tuturor: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea (propria cruce) și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Prin urmare, noi, creștinii ortodocși, înțelegem cum se cuvine că vremea pregătitoare de dinaintea Sfintelor Paști – prin post, rugăciune și fapte bune, milostive – nu este o obligație sau o constrângere, ci o sfântă datorie, care decurge din asumarea liberă, de către noi, a unor privațiuni, a restrângerii unor libertăți și drepturi firești, spre a deveni vrednici de marele dar al Pătimirii, Răstignirii și morții Domnului, adică spre a fi părtași, în final, la bucuria, lumina și slava Învierii Lui. Înțelegerea și asumarea voită și liberă a modestei noastre jertfe ne îndreptățește să nădăjduim la accederea, în final, la „Taina biruinței vieții veșnice asupra morții, care ni s-a arătat nouă prin Învierea lui Hristos Cel Răstignit și devenit Lumina și înțelesul ultim al întregii vieți veșnice. Învierea lui Hristos din morți și trecerea de la viața aceasta, amestecată cu suferință și moarte, la o viață cu totul nouă și veșnică, arată, de fapt, rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu: El S-a făcut om, a trăit printre oameni și a împărtășit condiția vieții noastre pământești, până la moarte, pentru ca pe cei din păcate și din morminte să-i ridice la viața adevărată, lipsită de păcat și moarte, și anume la viața cerească sau veșnică, trăită în Dumnezeu și cu Dumnezeu”, după cum elocvent arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Iubiți fii duhovnicești,
Lumea în care trăim, a secolului XXI, este plină de curse, de capcane, unele ascunse, iar altele la vedere. Nimeni nu le poate identifica, evita sau depăși, dacă nu are învățătura cea sănătoasă și dacă nu urmează adevărul mântuitor și izbăvitor din strâmtorarea veacului. Sfântul Apostol Pavel ne arată, în Epistola către Efeseni, calea de urmat: „În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, și încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii” (Efeseni 6, 10-15).
Hristos Domnul a adus în lume Evanghelia Păcii. Încă de la Nașterea Sa în Betleem, îngerii au proclamat pacea între Dumnezeu și oameni și între oameni întreolaltă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Apostolilor le-a zis, înainte de Sfintele Sale Pătimiri: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35). Iar după dumnezeiasca Sa Înviere le-a dăruit Ucenicilor Săi pacea, zicând: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Ceea ce a urmat, însă, nu a fost cu voia lui Dumnezeu și nici în rânduiala Fiului Său. Creștinii, ucenici ai lui Hristos și urmași ai Apostolilor, s-au divizat; Biserica lui Hristos s-a dezbinat și nu își mai regăsește unitatea pierdută acum un mileniu; iar Evanghelia, în loc să fie una a păcii, devine una a vrajbei, a neînțelegerii, a războiului religios și fratricid. Se ajunge, în cele din urmă, la o confruntare între imperii, între neamuri și popoare creștine și necreștine, care fie n-au primit mesajul și lumina Evangheliei lui Hristos, fie nu le-au înțeles sau, mai grav, le-au nesocotit. Profeția Mântuitorului, făcută poporului ales – „De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43) – este înfricoșătoare și stă ca o secure gata să taie legătura dintre pământ și Cer, dintre oameni și Dumnezeu-Tatăl, Cel care, prin Fiul, a instituit Împărăția Sa pe pământ, adică Biserica, „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3, 15).
Cetățeanul TV
